Norii lunecau atât de jos, încât trecătorii apăreau pe neaşteptate din ei şi tot aşa, pe neaşteptate dispăreau.
Fata a ridicat capul de parcă vroia să pătrundă cu privirea prin aceste rotocoale mohorâte. Cu genele sale lungi atingea marginea norilor, iar ochii ei erau singurele puncte albastre în mijlocul cenuşiului prevestitor de furtună.
– Eu nu te iubesc, – spuse deodată, continuând să privească în sus. – Tu m-ai minţit…
– Nu te-am minţit…
– Tu nu m-ai iubit.
El privea în pământ şi nu vedea ce se pertece deasupra lor.
– Eu te iubesc – spuse băiatul frecând nervos cu pantoful moviliţa verde pe care deja bătătorise o potcoavă neagră. – Te iubesc…
– Pur şi simplu ţi-e teamă că ai să mă pierzi şi o să rămâi singur.
– Prostii! – se aprinse el dintr-o dată. – Dacă ţi-s indiferent atunci…
Ea aruncă asupra lui două fulgere albastre.
– De ce priveşti tot timpul în pământ?
El îşi ridică cu greu ochii ca pe nişte greutăţi şi îi aruncă o privire pe sub frunte, dar peste o clipă privirea îi căzu din nou în iarbă.
– Nu are nici o importanţă, încotro mă uit.
– Tu niciodată nu ai privit în ochii mei. Întotdeauna ai fost lacom şi nerăbdător, – îi spulberă toate îndoielile. Tu nu ai dorit să fi fericit cu mine, ci pur şi simplu ai vrut să mă faci pe mine fericită.
Dintr-o dată izbucni în plâns şi abia se stăpâni să nu se lipească de pieptul lui.
– Eu de asemenea vreau să fac măcar un om fericit – a bătut nervoasă din picior, iar tocul pantofului a intrat în pământul cleios şi o luă la fugă.
– Aşteaptă! – strigă băiatul, alergând în urma ei.
Deodată, parcă tuşind din greu începu să tune, picăturile mari de ploaie loveau frunzele. Din nori a apărut o altă pereche. Ţinându-se de mână au alergat spre arţar. S-au oprit gâfâind, uzi şi fericiţi că au găsit o coroană atât de deasă.
– Uite, o potcoavă, – strigă băiatul.
S-au aşezat lângă arcul negru lipit de verdele nebun al moviliţei şi dintr-o dată li se întâlniră ochii, mâinile, buzele…
– Potcoava găsită aduce fericire, – au şoptit buzele ei.

Cei ce găsesc o potcoavă, niciodată nu se gândesc la cel care a pierdut-o.

(Traducere din limba ucraineană – Mihai Traista)