Sunt peregrin şi oamenii de mul
( de mul, adică de lut?)
Vin şi se duc să-şi doarmă somnu-n pace,
Peregrin poate să însemne două lucruri: pelerin sau un străin care, conform dreptului roman, avea anumite drepturi, nefiind cetăţean
Deci, ori apartenenţa, chiar imperfectă civic, la un neam conducător material- spiritual, ori sentimental triumphal al transcendenţei oricărei apartenenţe. Ambele variante nu se susţin pentru că nu sunt la rândul lor susţinute de textul ulterior. Atunci, justificarea existenţei lor doar pentru rimă nu “ţine”. Mai mult, primul ca şi finalul celei de a doua strofe nu are ritm. E ceva în plus. Vezi ce anume.

Nici binele făcut nu pot s-adun,
Nici răul să îl duc la judecată (,)
Singurătăţi pustii(,) ca Ben-Ardun(,)
………………………………………. , roată,
(ritmul suferă)

…………………………………….
Chiar dacă râd(,) în mine-aud plângând
Chemarea firii-n moartea siderală.
(moartea siderală cred că e doar o consecinţă a rimei: spirală/ siderală. Moartea siderală ar putea fi, conform logici din strofă, o încununare într-o eventuală moarte de acest gen, stelară, nicidecum un plâns. )

De-atâtea dimineţi (,) azi, sunt sătul
……………………………………….
Dă-mi clipa mea de somn spre ( cred, spre, nu “în”), veşnicie.
De ce? Schimbă puţin raporturile. Una e să-ţi doreşti somn în veşnicie şi alta să aspiri spre ceva…mă rog, veşnicie…, dar să laşi sentimentul de dubio al destinaţiei, de dragul poeziei.

Şi al meu. Pentru că, pe undeva, m-a prins poezia aceasta. O fi şi faptul că am intrat în postul Naşterii Domnului, nu ştiu.
Viorel, ia te rog, acestea ca pe un îndemn. Unul care să ducă, la recitire, la cuminicarea gândului:
Mă iartă, Doamne !