știu că uneori par
ca acele ceasului care fac
aceleași mișcări de sute de ani
știu că jegul depus pe încălțările cu câteva numere mai mari
se usucă
și nimeni nu-l mai bagă în seamă
răbufnirile mele lirice nu sunt altceva
decât o formă de rugăciune
o poveste despre ființe mici și străzi aglomerate
de pe care stau și
mă gândesc dacă să răstorn mormanele cu moarte,
să le împrăștii peste tot, prin camere,
peste perdele, peste ciorapi
și toți să urle delirant "vreau și eu o bucată"

aș vrea un râu prin care divinitatea
să curgă în mine,
să se reverse zăpezile din iarnă înspre vară,
să nu mai fie copaci și melci, copii și părinți
apa să picure ritmat iar părul să-mi descopere fața
unui dumnezeu mai adânc, mai alb
cu mâini curate
cu priviri care înfrunzesc de iubire

aș vrea să știu care este cel mai scurt
drum până la înecul unei stele

de astăzi cred în dumnezeu.