un poem despre o femeie necunoscuta ("își așeza fața în palme/își devora singură/visele ca pe niște cireșe coapte") si orasul ei cu ferestre de nori, unde pisicile noptii se adincesc in moliciunea trecutului ei, inventind un alt supravietuitor, ca si ea, de la capatul dezastrului. un poem simplu, ce se lichefiaza treptat, ca ploaia ce asteapta semnul discret al unei anume femei, un exercitiu tandru de inima intr-o alta gama, tonalitate, ce iti (ne) ofera unul din celelalte multe chipuri neasteptate, pe care le porti cu tine, prin buzunarele sufletului.