Bleojditu şi Cotigă au o discuţie filozofică.

Bleojditu: Cumetre Cotigă, ştiu că tu eşti mai dăştept, da’ mi-e ruşine să te-ntreb...
Cotigă: Zi mă, nicio întrebare n-are moarte cât îi lumea şi pământul, una mai mult sau mai puţin nu-i bai.
B: Păi văz că ai muiere şi copchil de mere la şcoală şi te-ai apucat să îngraşi un porculean pentru Crăciun...da ştiu că ai cetit mult, poate mă dumireşti şi pe mine ce îi fericirea...no, că mi-e ruşine să întreb prostii de-astea...
C: Să-ţi spun dirept Bleojditule, eu m-am gânit la chestia asta mai demult când am mers la şcoală la internat. Eu crez că fericirea însamnă libertate.
B: ??
C: Numa că tare puţini îs liberi. Libertatea însamnă să stai locului.
B: Cum adică?
C: Adică să nu te mişti deloc, nici cât îi firul de pai de-a latul, că dacă mişti nu mai eşti liber.
B: Vreai să spui să stai ţapăn ca mortu în coşciug cu braţele pe chept? Păi aia nu e libertate.
C: Dirept spui. Că poate şi pe lumea ailaltă mai mişcă vreunii o ţâră. Cam atâta mă taie capul pe mine. Libertatea e atunci când nu te mişti deloc.

În vreme ce Cotigă şi Bleojditu ciocnesc un păhărel de rachiu bine lămurit, în fâneaţa de după dealul mare de lângă sat tocmai cade un elicopter şi ia foc.
B: Cumetre Cotigă, ăia chiar amu s-or liberat...