arty -
eu nu despre asta
aseară am îngropat-o pe ana
mi-a rămas în mâini ultimul oftat ca amintire
trupul ei un templu sacru
o frumusețe adevărată de hormoni sinceri
o ușă deschisă spre dragoste dezgolită
din toate câte le-am avut doar ea a știut
să-și ascundă sufletul
cerul și reflecția mării
a venit de la început
i-am tăiat degetele de la mâna dreaptă
pietrele ne-au ascultat tăcute și s-au bucurat
de culoare
Poezie:
Comentarii
- /// -
a.a.a. -
Ai unele expresii suspecte: "ultimul oftat ca amintire/ trupul ei un templu sacru/ o frumusețe adevărată/ doar ea a știut
să-și ascundă sufletul". Păcatul lor nu e că sunt prăfuite/ bătrâneşti, ci faptul că nici contextul nu le ajută deloc, ele cad ca din alt text, text al altui secol.
Cred că "reflexia mării" e un termen mai adecvat.
Probabil că avem de-a face cu
bobadil -
Probabil că avem de-a face cu un poem personal, un necrolog...
Însă este atât de slab scris acest text încât sper doamne ferește să fie un necrolog... pentru că defuncții au simț artistic!
Și atunci se răsucesc în mormânt și nu mai mor în liniște, poate se fac chiar vampiri dacă îi deranjezi cu astfel de apropouri.
Dacă nu este un necrolog (pentru care avem respectul cuvenit pe o piatră funerară dar nu aici unde se presupune că trebuie să scriem literatură), atunci este doar un text de Șantier și nu vreau să mai dau exemple, Adrian a făcut un efort dar a fost și foarte drăguț.
Eu aș fi fost mult mai drastic citând aproape tot textul de aceea mă opresc aici, la intrarea în cimitirul literar care este acest text.
Uneori nu înțeleg în ce mod înțeleg unii autori să folosească acest spațiu literar.
merci
arty -
mă gândeam eu. dar vă mulțumesc frumos pentru păreri.