
(textul acesta am să ți-l înfășor de gît care pe o funie am să te spînzur am să te privesc
cum dai din picioare cum respiri pentru ultima dată chiar dacă am să fac pușcărie pe viață.)
mă lipesc de pereții vagonului au ceva din fierbințeala trupului tău dimineața pînă și canapeaua miroase ca pielea ta. a porumb fiert.
întunericul și-a desfăcut sternul din el a curs o pastă lipicioasă care a șters orice urmă. o vreme n-a mai existat nimic. apoi oamenii au început să-și ascută dinții de tocul ușii ca niște necrofagi așteptînd resturile după ospățul celor puternici. am început să umblu aiurea pe coridor număram neoanele aprinse neoanele sparte vedeam oamenii tolăniți pe banchete un fel de vulturi pleșuvi prea ghiftuiți să mai poată zbura la vederea dușmanului.
*
la belvedere am ajuns noaptea. vedeam totul prin ceață poate așa trebuia poate am ajuns într-un regat unde e mai bine să nu te vezi cu celălalt pentru că știi că vei sta foarte puțin și nu are rost să-l ții minte. ai avut vreodată senzația că te-au trezit brusc din somn te-au luat din pat tu n-ai reușit să-ți pui mai nimic în bagaj apoi te-au înghesuit într-un tren fără să știi unde mergi? ai avut vreodată senzația că ai coborît într-o gară mai mult din panica de a nu ajunge nicăieri și pe marginea drumului copaci înșirați ca niște naziști care te lovesc cu patul puștii în cap la cel mai mic pas nesigur?
din barba recepționerului cădea din cînd în cînd cîte un pui de pasăre. atît am putut să văd. în restaurant doi bătrîni beți dansau un șlagăr uneori cădeau îmbrățișați peste mese mi-am închipuit că sînt niște soldați care se apără unul pe altul într-o groapă săpată de mortiere. femeile treceau pe lîngă mine sau prin mine nu-mi dădeam seama oricum eram deschis ca un refugiu din piatra craiului unde m-a prins odată viscolul și n-am putut să cobor două zile. mă amușinau cîte una fornăia zîmbeam dacă i-aș fi dat zahăr cubic din palmă probabil ar fi fost toată viața a mea.
în cele din urmă i-am găsit pe ai mei. smîntînă sleită discuții despre consilii locale salut sînt din hunedoara salut sînt din rîmnicu vîlcea din tîrgu mureș mi-aș dori și la noi un smurd ca la tîrgu mureș să mă transporte cu elicopterul pînă la spital dacă o fi să mor măcar să mor la mare distanță de pămînt să am un sicriu de aer și să fiu înmormîntat într-un tunet.
oamenii sînt un fel de animale de companie cu zgardă electrică. dacă se rup prea mult de realitate se declanșează un mecanism un șoc pe jugulară care îi aduce cu picioarele pe pămînt. o durere cumplită de dinți și revenirea la normal. cartela magnetică ușa dărîmată de la baie televizorul stricat frigiderul balconul. balconul frigiderul televizorul stricat ușa dărîmată de la baie cartela magnetică durerea cumplită de dinți. un sfert de oră m-am chinuit să desfac o sticlă de vin. peste oboseala mea s-a lăsat frigul. nimic de făcut nimic de zis nimic de urlat.
*
nu știu cum se face că dimineața mă găsește întotdeauna oricît aș vrea eu să mă ascund. probabil golul e și el un sistem de localizare. frig. pielea se strînge în jurul meu ca o placă de rigips.
o pustietate de-ți vine să-ți smulgi ochii din orbite. la parter zgomot de tacîmuri. nu mănînc.
consilii locale legea 52 legea 544 cafea. cafea legea 544 legea 52 consilii locale la parter zgomot de tacîmuri nu mănînc.
*
mă lipesc de pereții vagonului au ceva din fierbințeala trupului tău. controlorul rîde gros rîsul său pare scheunatul unui cîine lovit de mașină. dincolo de fereastră orașele stau înșirate ca niște făclii. zîmbesc regele arthur se întoarce în camelot. cavalerii lui au plecat care-ncotro la sfîrșitul liceului. e vreme de pace.
o vreme m-am crezut al pacino urlam pe coridor i'm in the dark here.
apoi lucrurile s-au limpezit. am adormit cu gura întredeschisă poate ajungi mai tîrziu și nu vei avea cheie să intri.
Comentarii
bobadil -
cam trista soarta are pe hermeneia acest text (dupa primul care a fost pus pe pagina principala si care, sa fiu sincer, este sub cel de fata) este pe cale sa paraseasca prima pagina cu 10-12 afisari si niciun comm. Pai ma intreb fratilor, cum asa? Eu unul marturisesc ca am citit textul asta de cinci ori pana acum (de trei ori pe Hermeneia si de doua ori pe agonia - acolo sunt si niste comentarii aiurea, e drept asta nu e mare consolare) si cred ca e un text cu adevarat bun scris de Emil. Aici el reuseste sa transmita pentru cine are urechi sa auda, tot ce a simtit, vazut, gandit... este un fel de metempsihoza textul asta pentru ca (mie cel putin) imi creeaza un deja-vu dentimental la fiecare doua-trei randuri. ce sa zic, in cinci lecturi cu lupa bobadilica "on" am cautat si nod in papura, clar, nu? si uite ca n-am gasit. pasajul cu nazistii mi-a mai amintit si de duios anastasia trecea chestie la care sunt sensibil, normal :-) dar nu cred ca asta mi-a afectat obiectivitatea. O penita bobadilica pentru acest text, care, dupa cum spuneam altadata, e unul din trei. Asta e chiar unul din cinci-sase, sa fim cinstiti, dar ce mai conteaza numaratorile astea stupide? Placut mult, Andu
emiemi -
Bobadile, spuneam cindva ca daca am facut un singur om sa rezoneze, sa simta ce simt, atunci inseamna ca am scris un text bun. Pentru ca atit cer eu de la mine. Multam de rezonanta.
"ai avut vreodată senzația că
Madalina Cauneac -
"ai avut vreodată senzația că te-au trezit brusc din somn te-au luat din pat tu n-ai reușit să-ți pui mai nimic în bagaj apoi te-au înghesuit într-un tren fără să știi unde mergi? ai avut vreodată senzația că ai coborît într-o gară mai mult din panica de a nu ajunge nicăieri și pe marginea drumului copaci înșirați ca niște naziști care te lovesc cu patul puștii în cap la cel mai mic pas nesigur?" da si inca de cate ori. imagininile, de fapt textul in intregime mi se pare genial. incerc sa-mi revin dupa socul de emotii pe care l-am primit.
sincer, ma mir cum de textul asta a ramas doar cu citirile si fara nicio penita. asa cum spunea si babodil, este mult prea bun pentru atat.
Madalina,
emiemi -
Madalina, e un text din septembrie 2008. face parte dintr-un serial care se chema Story of a city, un serial de proza scurta. De-a lungul timpul am invatat ca nu e neaparat important sensul sau trecerea unui text in prim plan. uneori oamenii trec si nu lasa nici un semn pentru ca pur si simplu nu poti. Multumesc oricum ca mi-ai readus aminte niste senzatii pe care le uitasem.
stiam ca textul este vechi si ca
Madalina Cauneac -
stiam ca textul este vechi si ca face parte dintr-un serial. eu am vrut pur si simplu sa las un semn. e modul in care arat ca ceva imi place foarte mult. cand tac inseamna ca nu a creat cine stie impresie:)