Mi s-ar părea firesc să vorbesc despre dragoste.
Despre regresie și contorsionare. Întotdeauna vin împreună și nu numai noaptea. Întotdeauna vin împreună ca rozătoarele într-un lan de lucernă.
Degeaba pui capcane otravă într-o zi te uiți în tine ca pe un cîmp pe jumătate cules îți lași capul în mîini și plîngi.

De fericire de groază.
De fericire de panică.

Dragostea mea țîșnește din pat dimineața ca o păstaie strînsă între degete.
Paltonul gentuța albă pe care uneori o agață de ușă.

În urma ei urma mea.

Tenișii la ușă cămașa pe scaun inima sub coaste.

Coastele sub un nor de cenușă.

*

Iată mama se vindecă singură își toarnă pe răni ulei de măsline și fard.
Fiii săi au plecat. La intrarea în vizuină urme de piei.

Iată mama e chiriașa propriei cărni. Fiii săi au plecat cu marfarul spre est. Au ajuns în grînar alături de alte semințe.
Acesta e mersul firesc și mersul șăgalnic al vieții.

*

Ce lung e orașul acesta parcă l-au tras de mîini de picioare pînă a scuipat tot adevărul.

Cîteva zile stăm confortabil. Spate în spate tăceri într-o tăcere mai mare.
Apoi pe buze ni se așază o pieliță.
De geam se izbesc păsări. Căderea le lor ne pune într-un fel pe picioare trebuie să ieșim aerul proaspăt ne curăță tenul ca o rindea.

*

Mi s-ar părea firesc să tac. Dragostea mea își flutură părul cînd merge pe stradă ca o iapă. Ca o ultimă iapă neîmblînzită într-un ținut unde oamenii intră mai rar.
Mă apropii de ea o momesc miros a iarbă a cunoscut preț de o clipă stă lîngă mine.
Apoi.

*

Iată mama cum moare și nicio cană cu apă.
Acolo înăuntru se pregătesc tîrîtoarele se pregătesc rădăcinile.

Tătăl meu are un pat pe care numără seara cîte zile mai are ca boabele de orez într-o strachină. Ies cîlți din saltea noaptea îi întră în gură dimineața e și el o saltea pe care se întinde rușinea.
*

Genunchii mei între coapsele ei.
Alunec ușor dragostea mea se chircește ca un cocon părăsit.
Alunec ușor dragostea mea țîșnește ca un pește prin apa chindiei.
Alunec ușor dragostea se chircește ca un trup după ce l-a părăsit viața.
Alunec ușor dragostea mea țîșnește ca un nor de cenușă vulcanică.

Gentuța ei albă pe care unoeri o agață de ușă.
Cămașa pe scaun inima sub coaste.

Coastele sub gura deschisă a frigului.

*
Nu mai există gări doar acoperișuri de sticlă peste gesturi comune. Peste spații comune.
Oameni în așteptare.Oameni ciocnindu-se de alți oameni zăbovind o clipă cît să deschidă o ușă apoi s-o închidă. Cît să-și ridice bagajul de pe jos apoi să se piardă în cuptoare încinse.
Femei mai puține. Fiecare femeie care nu e a ta fiecare femeie care nu vine e femeia lui Lot. Lot a părăsit orașul său de provincie în toiul nopții. Nu l-a anunțat niciun Dumnezeu n-a venit nicio ploaie de foc.

Să te trezești dimineața și un milion de voci să-ți urle în cap nu e nimic pentru tine aici.
Cînd intri în metrou te izbește mai întîi un val de frig apoi un val de căldură. Miroase a fornetti a descompunere. Trei mii de dumnezei coboară în Revoluției și tu nu ești unul dintre aceștia. Trei mii de dumnezei coboară în Tineretului și tu nu ești unul dintre aceștia. Atenție se închid ușile.

Cobori în piața nicăieri golit. Stors ca un pet aruncat seara de la etajul opt. Ai nevoie de un plan să ieși cu bine la suprafață. Bulevardul acesta ar putea foarte bine să fie Everglades și tu să ajungi la locul de muncă cu aeroglisorul. Un milion de motoare huruie nu e nimic pentru tine aici.

Azi noapte ai visat o pădure și o alee pe care mergeam iar mersul nostru era săltat ca al primilor oameni pe lună. Eu am visat că a murit mama și m-am trezit într-o stare de panică ce m-a ținut toată ziua.
Urme de cretă pe urme de blocuri. Urme de oameni pe urme de suflet.