femeia şi-a uitat ochelarii
la capătul trenului
se lăsa citită ca o oglindă
deschisă peste o carte
cineva a scris cu degetul povestea ei
între sticlă şi foiţa de argint
ştia că literele se vor oxida
până la sfârşitul călătoriei
noaptea a închis somnul în tunel
femeia din tren şi-a alungit gâtul
nu mai avea pe umeri
decât o linie albă continuă
indica depăşirea interzisă
păşeau pe ea toţi bărbaţii
din viaţa ei în tunel
la capete trenul
îşi ataşase aripi
semăna cu un fluture cap de mort
se zbătea în inima muntelui
devora carnea fiecărui cuvânt
fiecărei şoapte
oasele rămase alunecau sub roţi
iar timpul se rotunjea se învârtea
în ochii ei cu lumină cenuşie
de salon de spital
înghiţise un somnifer
îşi zărea tremurând
la capătul patului
rochia de mireasă
ca vai de ea
după noaptea nunţii
Comentarii
Ioane te rog să mă crezi că
bobadil -
Ioane te rog să mă crezi că te-am citit, cam tot ce ai postat.
Dar tot nu înțeleg DE CE vrei să scrii.
Dacă îmi explici îți mulțumesc.
Pentru că eu de unul singur nu pot să înțeleg.
De exemplu poemul de față pare a fi un scenariu, nu are nimic poetic, în ciuda metaforelor (am mai spus-o și eu și mulți alții înaintea mea că nu metafora face poezia) iar acest scenariu nu transmite mare lucru. Îmi vine greu să mă apuc acum să-ți analizez textul ca să te conving cât de slab este acesta și aproape toate celelalte postate de tine aici, așa că mă opresc aici.
Încearcă să privești scrisul ca pe o chestie care ți se întâmplă extrem de rar, iar apoi ar trebui să urmeze un eveniment deosebit un cutremur sau un uragan, o stihie a naturii care să sublinieze faptul că în fine ai scris ceva
îmi place titlul Ioan,
yester -
îmi place titlul Ioan, bobadil are dreptate (dacă e treaz), doar că a intrat la ciclu... adică repetă aceleași învățăminte la nesfârșit...
ai poezie în tine... te citesc și îți simt spleenul...
"Încearcă să privești scrisul
Sixtus -
"Încearcă să privești scrisul ca pe o chestie care ți se întâmplă extrem de rar, iar apoi ar trebui să urmeze un eveniment deosebit un cutremur sau un uragan, o stihie a naturii care să sublinieze faptul că în fine ai scris ceva"
Ca, de exemplu:
"am plecat din ascunzişul acela mic
punctul de sub semnul meu de întrebare
şi mă regăsesc acum
buric
un derviș cu picioare filiforme
aplecat peste mormântul proaspăt
al lui menelau"
Ca sa citez din Marele Sef din Coltul Mic (alias Clasic - inca - in viata).
Andu,
ioan barb -
Andu, cred că în ultimul timp scriu de ciudă că nu pot să fiu poet. Dar am mare noroc că am găsit aici un poet ca tine. De aceea am revenit, după ce mi-am şters prima dată inepţiile mele poetice, să învăţ de la tine. Nu prea am reuşit aşa că mi-am cumpărat un dicţionar de limbi străine poetice. Am constat, după asta, cât îmi eşti de simpatic. Cu admirţie, Ioan.
Yester,
ioan barb -
Yester, îţi mulţumesc pentru citire. Mu fac decât să mă înorc sub zidurile Troiei. Poate găsesc acolo un stoc de capace de bere cu versuri în metru antic, să mai învăţ şi eu ceva despre poezie.
Sixtus,
ioan barb -
Sixtus, vă mulţumesc pentru călăuzire. Voi citi din marele Clasic, întotdeauna cu plăcere, cum am citit cândva la orele de socialism ştiinţific operele Marelui Bărbat. Cu stimă.
Ioane,
bobadil -
Ioane, una peste alta sunt aici și te citesc.
Nimeni nu te poate învăța poezia.
Poezia nu poate fi învățată de nimeni.
Eu mă aflu în stare de război cu Gorun de când ne știm și, crede-mă ne știm de mai mult timp decât ne cunoaștem, și, la fel ca în Citadela lui Exupery, războiul e crâncen iar dimineața ne curățăm amândoi trandafirii.
Andu,
ioan barb -
Andu, sunt de acord cu tine. Oricum, nu pot învăţa mai mult la vârsta mea, aşa că voi rămâne până la sfârşit un novice.