în america am îngrijit o bătrână coreeancă
trei zile
era paralizată de la brâu în jos
nu știa română
nu știa engleză
nu vorbea nici chiar coreeană
eu aveam un avânt nebun
îmi verificam kharma din oră în oră
în prima zi
mâinile ei erau ca niște aripi
eu o hrăneam cu o lingură între măsuri
nu știu precis ce-i dădeam
o zeamă din orez presupun
a doua zi
mâinile ei erau niște lăstari subțiri
eu o plimbam cu căruciorul prin fața casei
îi povesteam în românește despre băiatul meu
părea că mă înțelege
așa părea
mă străduiam să o ridic să o urc
era neînchipuit de grea
atârna ca tot pământul în cârca mea
din mine pornea o iubire gripată
creierul pompa
uleiuri de ungere a inimii mele
rugăciuni nu știam
seara cristi m-a dus la big lots
mă aștepta în fața casei ca un îndrăgostit
avea ochi ca de câine și zâmbet moale
eu am ieșit miroseam a chanel
am privit prezentul cu încredere
viitor nu era
bătrânul coreean m-a privit mustrător de după perdea
îi simțeam ochii în ceafă știu sigur că mă privea
la magazin mi-am luat mărunțișuri
pe unele le am și acum
de exemplu un clește de întors genele
pe care nu l-am folosit niciodată
era în sale la 1 $ 99
alergam de colo colo
era bine cu cristi
era ca acasă
el mă privea cu milă
îi era parcă teamă să mă întrebe
măi iubici e greu nu ?
eu zâmbeam tâmp
știam că în acel moment respir
mă întorceam în patul meu rece
a treia zi
mâinile ei erau ca niște crengi uscate
eu îi schimbam pamperșii
mă abțineam cu greu să nu vomez
fumam în spatele casei
două țigări pe furate
doar atât toată ziua
aș fi fumat toate plantațiile de tutun
din virginia
mie mi se întâmpla atunci ceva
treceam o probă
în drumul meu înapoi acasă
aveam un bărbat care mă iubea
el a venit și mi-a spus fă-ți bagajele plecăm
era noapte în california era iarnă
kim nu te vrea aici
ai facultate și nu ai tonus
și oricum te luam
nu ai nevoie de astfel de probe
mi-am luat adio de la bătrână
am plâns amândouă
ea nu știu de ce
de atunci am avut mereu atacuri de panică
de câte ori mergeam după mărunțișuri
la big lots
iar chelneriță nu am fost niciodată
cu toate că spuneam că vreau
Comentarii
bobadil -
salut reintoarcerea Ioanei mele :-) la scris. un text-vartej care m-a prins, tine-o tot asa, Ioano! Re. scriitura: sa nu vomez, sau sa nu vomit, e chestiune de pudibonderie, de fapt e cheia... taiem in carne vie sau facem un gratar la iarba verde. Andu
emiemi -
Exista, in opinia mea mea, citeva lucruri, care mi se pare ca frineaza textul cum ar fi verificarea karmei din ora in ora, privirea prezentului cu incredere si alte citeva lucruri marunte care mi se par putin inutile in economia textului, pentru ca il vad ca pe un text scris cu economie de stari, ca si cum s-ar fi ajuns la fundul sufletului. Pe de alta parte, am gasit si citeva imagini grele, cum e batrina care atirna in spate ca tot pamintul, atacurile de panica si in special prima parte a poemului. Dupa cum am mai spus, cred ca e un poem scris cu minima implicare, nu in sensul negativ, dar cred ca asa i-ar sta bine acestui poem fara patetism excesiv, doar rece, ca un fel de proces verbal pe care vinovatul scrie la dictarea autoritatii superioare, un fel de autopedepsire. Cel putin asa vad eu, o implicare afectiva mai puternica din partea autorului cred ca ar fi imprimat un tragism greu de suportat atit pentru el cit si pentru cititor. Oricum ritmul sacadat, mitraliat, nu-mi lasa timp de compasiune, probabil nici autorul nu vrea compasiune, nu acesta e scopul textului. Finalul mi se pare putin in suspensie, cred ca ar fi meritat mai mult, insa aici cred ca suspensia e intentionata. Textul se termina brusc exact cind cititorul ramine fara aer si fara posibilitatea de anticipare. Per ansamblu un text reusit, in opinia mea. Si tot in opinia mea, cred ca ar fi sunat mai bine "sa vomit".
queen margot -
*O balada a instrainarii superb scrisa, cu nerv, autentic, profund realist. O felie de viata dura, en detail si en gros; totul e bine dozat, expus intr/o maniera personala-marca barac-grigore, adica cu stil. Imi place poemul pentru ca, lasand la o parte prejdecatile, vorbeste deschis despre destinul unei mari categorii de romani plecati sa gaseasca minele de aur ale fericirii in alta parte. Romancele din Italia si Spania sunt ingrijitoarele unor batrani intre 80 si 100 de ani, fac cele mai repugnabile munci pentru un ban neconvertibil la intoarcerea acasa in happyness, so... ,,am plâns amândouă ea nu știu de ce de atunci am avut mereu atacuri de panică de câte ori mergeam după mărunțișuri la big lots iar chelneriță nu am fost niciodată cu toate că spuneam că vreau''. Pentru cele o mie de povesti triste din Tara fericirii pe care le/am regasit in poemul tau, Ioana, ... o pana de aur. Katya Dincolo de mesajul textului admir tehnicitatea scriiturii, modul in care linia curge fara sincope... ci tensionat... tesatura poemului e admirabil compusa, in prim plan drama celui plecat la munca in afara iar in fundal, povestea de dragoste ... da, viata e un drum initiatic.
Younger Sister -
Ai trecut o probă neînchipuit de grea Ioana! Gata, ai obținut și masteratul și doctoratul și tot ce se putea obține. Senzația aceea de la big lots, se ține și după mine de fiecare dată, vine des pe acolo și cred că după multă lume, nu mi-am putut explica pînă acum de ce, dar probabil că de aceea, pentru că așa cum te confesezi și tu noi acolo căutăm mărunțișuri, în lumea aceea prea mare. Cursivitatea dureroasă, impetuozitatea caracteristică ție, sinceritatea nedisimulată transmite direct prin vena aortă ceea ce spune despre ceea ce se simte.
solomon -
am inca nostalgia americii, asa cum a fost ea, cu bune si cu rele. mi se face cumplit de dor de oamenii si locurile de acolo. nu am invatat inca sa "ma despart", asa ca imi va fi greu la sfarsit. va multumesc ca ma cititi si imi spuneti cand va place si cand nu va place.