Sunt fericit pentru că trăiesc în România deoarece nicio zi nu seamănă cu alta, cel mult preia unele idei rumegate în ziua anterioară. Sunt fericit să aflu că mulți dintre colegii mei scriau pe genunchi note informative la securitate doar pentru a mă ridica în slăvi. Unii dintre ei au ajuns senatori, deputați, miniștri... Încerc să-mi imaginez cum îl aborda securistul pe Dacian, fostul meu coleg de liceu, de facultate și de intreprindere. Își aprindea tacticos o țigară și îi explica utilitatea compunerilor cu iz literar pentru bunul mers al societății, după care îi oferea un formular tip. Securistul pleca iar Dacian scria inspirat până peste urechi de muza Securității. De ce ar fi făcut Dacian asta? Pentru foloase materiale, pentru favoruri personale, pentru celebritate? Nicidecum. Adevăratul mobil era patriotismul. Ieri mi-am citit dosarul de la CNSAS. Am fost puțin dezamăgit deoarece era mult prea subțire pentru grosolănia înjurăturilor mele adresate sistemului comunist. Într-o notă informativă scria că mi-am bătut nevasta cu bătătorul de covoare, în alta că i-am dat un cap în gură vecinului de la patru pentru că voma zilnic în dreptul ușii mele, o alta prezenta detaliat măcelul pe care l-am declanșat în haita de câini fără stăpâni din fața blocului. Caracterizarea atașată la sfârșitul dosarului mă recomanda ca un individ violent, nonconformist și ostil societății. Astăzi am luat dosarul sub braț și m-am înființat la prima oră în fața biroului lui Dacian, care acum este sercetar de stat în Ministerul Economiei și Comerțului. L-am recunoscut imediat chiar dacă au trecut 15 ani de la ultima noastră întâlnire. Același individ chel, cu ochelari și cu aspect de scriitor cu pretenții. Mi-a întins mâna iar eu i-am dat un cap în plină figură. În timp ce își ștergea sângele din colțul gurii și își aduna ochelarii de pe jos, îngăima incoerent:
-Tot violent ai rămas nenicule...
Eu mi-am continuat impasibil drumul către Ministerul Educației unde urma să am o întâlnire cu un alt fost coleg de serviciu, pe nume Felix...