m-am construit pe o coloană infinită
colina gardiole (garda lui eol) se opune vânturilor nebune,
soarele mușcă din viile cuminți, am nevoie de lumină, de albastru,
cactuși, măslini sălbatici, irișii lui van gogh, smochinul rezistă-n brațele mistralului
ori tramontanei,
zumzet milenar peste via romana,
les ventres bleus, localnicii recunosc vântul ce va sufla
după consistența miezului de pâine:
cel uscat anunță mistralul, cel umed, vântul marin
ventre bleu e cel care are rădăcini din tată-n fiu, pirați, corsari, pescari, ciobani
pământul acesta are o inimă, acest pământ are un puls
între mediterană și muntele acoperit de vița-de-vie nemuritoare,
balena din zare - muntele saint clair - cade-n mare cu cimitirul său marin legendar
paul valéry invizibil, de negăsit, legănat de soare
notre dame de la salette, capela miracolelor, binecuvintează drumul vapoarelor,
plânge marinarii pierduți
lacul etang de thau al lui brassens leagănă barca des copains d'abord
el se odihnește-n vecii vecilor, după vrerea sa, în cimitirul săracilor, cu fața spre
malul lacului etang de thau al copilăriei
mă reconstruiesc pe o coloană infinită, sunt cetățean al lumii
voyager c’est exister, uneori îmi spun că visez
simt marea europă crescându-mi în vine
am vecini purtați de mediterană: maurice, rachid, luigi, enrique, suleiman,
ventres bleus, amestecați cu acești exilați de la fenicieni, greci și romani încoace
fantomatice ere,
hanibal însuși, zice legenda, a trecut pe aici însetat,
a sorbit uimit licoarea sfântă a muscatului auriu, a deformat sticla de vin până la ultimul strop
richelieu, omul regelui, a distrus catedrale, a tăiat capete de rebeli
orașul burților albastre (ventres bleus, numiți așa de pe timpul unei cumplite
epidemii de ciumă care i-a decimat)
s-a întins dincolo de biserica - fortăreață saint-paul, care la revoluție și-a pierdut clopotul – campanile –,
depus pân-acum la primărie, la maison du peuple
italieni împinși de sărăcie au venit din sudul italiei - les macaronis - les ritals -,
au uscat mlaștinile, au creat la peyrade drumul de pietre, au secat bălțile,
au numit locul la pointe courte,
portughezii - les morues - morunii- au fugit de salazar, spaniolii de dictatura lui franco
arabii harkis, les pieds noirs, instalați de-a valma de generalul de gaulle,
în focul războiului de independență colonial,
când camus spunea j'ai mal à l'algérie
mă definesc pe o coloană invizibilă
românii se mai întâlnesc la biserică, protestanții le-au împrumutat-o pe-a lor,
se mai ajută mai ales la făcutul colivelor,
fug în spania, nu departe, să cumpere varză, murături, mititei, cozonac cu mac
au asociații, pagina de facebook "români la montpellier", sunt pe skype,
schimbă vești din țară, înjură de mamă și de tată guvernul, trimit mandate poștale, așteaptă vacanțele,
revin acasă își duc părinții la doctor, fac pe grozavii în patrol,
se înscriu pe o coloană din ce în ce mai absentă, pe măsură ce copiii lor
au uitat ori nici nu vor mai ști vreodată dulcea limbă română
ubi bene ubi patria
nu există echivalent pentru starea de dor
Comentarii
ma bucur
ioana catalina ... -
sa va citesc poezia si pe H.
merci
angela nache mamier -
dragut acest semn amical ,stimata ioana...
...
batori -
Frumos acest poem, este ca o encicopedie poetică, enciclopedia poetului, infinitul care devine crezul poetului, în care poetul e liber, în care poetul de hrăneşte din visele albastre ale celor "numiţi şi aleşi albaştri" - "soarele mușcă din viile cuminți, am nevoie de lumină, de albastru,/cactuși, măslini sălbatici, irișii lui van gogh, smochinul rezistă-n brațele mistralului/..."
Iată, îmbinarea cotidianului cu măiestria condeiului - "românii se mai întâlnesc la biserică, protestanții le-au împrumutat-o pe-a lor,/se mai ajută mai ales la făcutul colivelor" - mai cu seamă când "împart coliva" , momentul lor trist sau unde le este patria? Frumos realizat tabloul descriptiv, final.
Iar dorul nu are echivalent pentru că doare oriunde ne-am afla pe acest pământ.
O maximă pe care o reţin cu plăcere! -"nu există echivalent pentru starea de dor"
Poem modern, cult, nimic forţat, talent vădit, Doamna Angela Nacher Mamier!
silvia bitere ,ochi si gust sensibile
angela nache mamier -
silvia,comentariul tau îmi serveste ca reper caci ma interoghez cum se poate scrie când avem doua destinatii sufletesti,o patrie(românia) si o tara(franta),care se suprapun ,se ating,ma prind într-un vârtej admirativ,întâlnirea spectaculara a doua culturi fascinante care îmi locuiesc mintea zi de zi si ma "framânta" ca doua placi tectonice...
de aceea pare o lava ,in aparenta calma ,ce se depune încet încet si uneori "se spune" ,ma lasa sa o "vad" ...astept aceste "sedimente" ca un vânator la pânda ,fara a ucide ci mai degraba sa -si poata mângâia "prada"
iti multumesc si multa inspiratie...