toate poveştile sunt lungi cât un pat
întotdeauna patul este montat într-o fereastră
din care flutură tinereşte o perdea
prin fereastră zboară poetic păsări
sau alte personaje secundare
flauşate, de hârtie sau diverse materiale
relaţionate , în tonuri superlative.
nu lipsesc verbele - fluide, suave, călătoare
şi gesturile tranşante, clapele , tastele şi
semnele de punctuaţie
înfipte şurubelnic între conversaţii

dupa care totul se rotunjeşte ca într-un ceas
(deşi geometria e o iluzie)
copacii îşi taie braţele, părul, limba,
inventează o uşă pe care nu vor intra şi nu vor ieşi niciodată
şi o cheie pe care o înghit deşi
nici asta nu se va întampla niciodată.
frica stinge lumina
patul se închide ca o carte
cartea se face mică şi uneori
ţine loc de inimă