de ce ar fi nevoie să pot să vorbesc
despre urletul care îmi scrijelește genunchii
atunci când mă uit la mine iubind
ar trebui să-mi iau de mână cuvintele
ca pe copii nenăscuți din vină de șuier sâsâind prea devreme izvor
să le duc spre casa nenuntită de apă
în care tu îmi apari mereu suspendând
într-o mână norocul
în alta nebunia
eu nu port gena aceasta
nu știu să îți smulg inima din încălceala de vise
nu port bocanci nu fac focul nu am nici un cântec
și nici mări adormite în piept
îmi spui
de parcă mi-aș putea vreodată ucide copiii
nenăscuți din vină de șuier
de parcă mi-aș putea vreodată lega genunchii de palmele tale
mergând apoi clătinat cu atele
n-aș mai putea sfășâia nici o poveste până la miez
așa că îmi iau cuvintele toate și le fac pod peste mine
Comentarii
Ela -
Poem al apelor interioare, trecute prin cuvinte cu mâinile arcuind între noroc și nebunie, balansând talerele într-un liric feminin, descătușat din șuierul vinei. Autoportret în guașă de-albastru cobalt, al inimii poetei spre miezul poemului: "eu nu port gena aceasta/nu știu să îți smulg inima din încălceala de vise/nu port bocanci nu fac focul nu am nici un cântec/și nici mări adormite în piept". Despre naștere, reflectarea iubirilor și doiul cel făcut pod peste lumi, despre re-cunoaștere de sine în sine ("atunci când mă uit la mine iubind") și despre sfâșierea de a fi. Limpede scriere. Ușoare disonanțe între unele versuri, care păstrează totuși firul cuvintelor.
alma -
Ai doar doi stâlpi pe care poți susține poemul: "într-o mână norocul / în alta nebunia" și "așa că îmi iau cuvintele toate și le fac pod peste mine". Scutură frunzele uscate: "scrijelește", "genunchii" (de două ori), "șuier", "sâsâind", "nenuntită", "încâlceala", "cântec" și găsește tu crengile uscate (ca, de exemplu, "să pot să vorbesc" - mult mai armonic ar fi "să pot vorbi"). Ideea e bună, însă mai e ceva de lucru pe text.
Luv -
mi-a rămas în minte sfârșitul și nu numai pentru simplu fapt că e sfârșit, ci pentru că mi-a expus niște secvențe frumoase. cine să treacă peste podul cuvintelor, cine?
Linea -
cu siguranta gena balantei poate doar defini aceasta pendulare intre tinele tau si tine, nevoia echilibrului interior dobandit doar prin raspunsurile potrivite pe care va trebui sa le dai intrebarilor destabilizatoare.. cuvintele-ti sunt pod, cursul fluid le poarta spre casa nenuntita de apa..
Sapphire -
Ela, tu poti usor "sfasaia" (in sensul bun, acela al al sfasaierii din foame) pana la miez o poezie, si pentru asta ma bucur. Apele interioare au ridicat singure pod, asa cum ai simtit si tu. Da, stiu ca sunt niste disonante acolo... poate ca le voi lucra candva, daca va fi sa fie :-) Alma, o fi de bine, o fi de rau, mai sunt si poduri suspendate pe doar doi stalpi, fara funii de otel sa le sustina :-) Lasand gluma la o parte, ochiul tau critic imi este de folos, daca va fi sa reiau, am sa mai scrijelesc un pic, desigur pastrand ceea ce da sens. Uite, de exemplu, "genunchii" este foarte clar de ce e repetat, nici nu ar avea sens altfel... una fara cealalta. Cu ce nu ma impac nici eu dupa ce s-a "racit" deja de mult poezia: incalceala", "cantec" - in contextul acesta, "suier sasaind" (la care sunt sigura ca s-a referit si Ela)... Voi vedea, candva, multumesc de sugestii. Luv, este atat de important sa stii sa pui intrebari. Daca tu ai sesizat-o pe cea nepusa in acel final, inseamna ca cel putin stalpul acesta e bun. Multumesc! Linea, da, despre pendularea aceea este obsedanta, poate de aceea si sunt cateva cuvinte aici atat de puternice si unele voit disonante (revin la chestia asta: sasaind va ramane, dar poate nu langa suier). In procesul echilibrarii balanta suiera. scartaie. face tot felul de zgomote. Asta este realitatea, care nu intotdeauna suna bine :-)). Placuta poposirea ta in lacasul acesta.