AdaBarc -
cu îngăduința fugarului
m-am strecurat în el
am umblat o vreme prin sângele cald
m-a respirat prin plămâni
îi spuneam nimicuri
ziua trecea fără să mă simtă aproape
seara înfigea doar ochii în ochii mei
până adormeam un somn greu obosit
ca o spovedanie
când ne trezeam era întodeauna duminică
ne îmbrăcam într-un fel de tristețe și vizitam cimitirele
fiecare pe-al lui
împreună eram numai când apăsam pe durere
să nu mai curgă
Poezie:
Comentarii
Virgil -
primele doua strofe sint valoroase si ar merita o penita de aur. dar in partea a doua textul se pierde pe sine insusi.
Sixtus -
Atentie la final: "împreună eram numai când apăsam pe durere/ să nu mai curgă". Gasit, in mod fericit, pentru text ca un "tot". Numai din inapetenta mea pentru "analiza" nu pot acorda o "penita". Drept care imi cer scuze autoarei.
AdaBarc -
cred ca aveti dreptate, dl Virgil, spre sfarsit se separa prea mult. Nu'i bai Sixtus, io nu's avida dupa pene:) multumesc
bobadil -
eu zic ca intreg textul ar merita o penita de aur suprarealismul rules still tu imi placeai la fel de mult si cand scriai cu manuta ta cum te pricepeai mai bine pe vremea cand nu mancai chestie maro deci eu ar trebui sa-ti dau o penita maro dar n-am la dispozitie