STUDENTA INTEROGATOARE: Ar trebui să înveți să nu mai gândești. Să știi când să te oprești. Un orfan ca tine n-ar trebui să gândească așa.
PACIENTUL ÎN CAUZĂ: Uite. Am să încerc să fiu un copil pragmatic. Dansezi cu mine?
STUDENTA INTEROGATOARE: Vezi? Abia acum încep să dispară simptomele bolii tale. Eliberarea de resentiment.
PACIENTUL ÎN CAUZĂ: (dansând cu studenta) Acum sunt liber.
STUDENTA INTEROGATOARE: Cu o condiție. Să înveți să pierzi, dar să nu te dai bătut, niciodată.
PACIENTUL ÎN CAUZĂ: Știu. Să lupt și să rămân cu revolta în sânge, până la capăt.
Un scurt moment de tăcere, timp în care, dansul noului cuplu devine din ce în ce mai pasional și mai frenetic. Asistentul șef se întoarce cu sticla de ceai și cu încă două căni de inox, le pune pe masă și le umple. Scoate, însă din buzunar o sticlă de vodcă, pe jumătate goală și închină imaginar:
ASISTENTUL ȘEF: Pentru tinerețe. Să se facă echilibru termic și căldură în sufletele și apartamentele noastre. Pentru triumful bunăstării.
MEDICUL DE GARDĂ: (oprindu-se plictisit din dans) Ciudat. Parcă nu mai simt intimitatea naturii. Parcă lumea și-a pierdut tainele și frumusețea. Cu ce ne mai umplem de sensuri, cu ce ne mai înnobilăm ființa?
PACIENTUL ÎN CAUZĂ: (uitându-se uimit în ochii studentei interogatoare) Ce privire concavă. Ce ochi înspăimântători. Inteligența mea colosală e un nimic pe lângă fața ta. Ești o studentă nemaiîntâlnită. Voința ta spirituală și trupul tău tânăr te ridică deasupra muritorilor, undeva sus pe o scară înaltă a desăvârșirii.
STUDENTA INTEROGATOARE: Ce frumos cauți tu compatibilități care să ne ușureze drumul!
MEDICUL DE GARDĂ: Se pierde însăși energia interioară a materiei. Universul se comprimă. Sau se extinde. Nici el nu știe în ce lume trăiește. E nedumerit, ca și fizicienii care l-au inventat.
FEMEIA DE SERVICIU: Ar trebui să luptăm împotriva frigului, să stârpim praful stelar.
ASISTENTUL ȘEF: Am devenit niște nebuni purtători de viață, care multiplică și transcede natura, dincolo de realitate.
COLONELUL: Ce înalt mod de a contempla plinătatea bucuriilor simple și de a năzui către o „Matesis Universalis”.
STUDENTA INTEROGATOARE: (cu duioșie către pacientul în cauză) Lasă-mă să te îmbrățișez, să uităm de regresul imperfecțiunii, să ne lepădăm de chinul conștiinței, să eternizăm clipa.
PACIENTUL ÎN CAUZĂ: Acum înțeleg că viața e o taină nepieritoare, o cruce, de altfel zâmbitoare, pentru fiecare dintre noi.
STUDENTA INTEROGATOARE: Arată-mi că sunt. Liniștește-mi ființa, acum în ultima clipă de la marginea timpului!
Pacientul o sărută cu senzualitate, apoi exclamă:
PACIENTUL ÎN CAUZĂ: Cineva mi-a deschis drumul către esența și către ființa lucrurilor. Pentru mine totul e un mit, oenigmă. Totul miroase a mister.
FEMEIA DE SERVICIU: (bând din ceai) Cât lirism, câtă exaltare a sufletului., câtă nebunie la ieșirea din timp. Câtă patimă în „ispita de a exista”.
STUDENTA INTEROGATOARE: (sărutându-l încă o dată pe pacientul în cauză) Mistagogule! Ești un porc de mistagog. Mi-ai furat sufletul.
PACIENTUL ÎN CAUZĂ: Scopul materiei nu este de a se întoarce la anonimatul neantului. Ci de a suferi un proces de transformare prin legile iubirii. Toată funcția sacră a materiei, toate hierofaniile își găsesc motorul numai în dorința noastră sălbatică de a ne contopi.
ASISTENTUL ȘEF: Ați început iar să delirați. Rațiunea pentru voi e încă o rugină vitală. Dar, desigur „Fără nebunie nici o inițiativă, nici o acțiune, nici un gest nu e posibil”, spunea Cioran. Nebunia vă ajută să respirați, vă silește la acțiune. Nebunia este motorul tuturor activităților noastre. Mă tem însă că nu vom mai rezista. Dragostea asta e prea dură. Te consumă prea mult. Dar să nu facem acum „Elogiul nebuniei”. L-a făcut Erasmus și e deajuns.
PACIENTUL DIN DREAPTA: (oprindu-se din dans) De-am simți măcar o dată gustul progresului!
PACIENTUL DIN STÂNGA: După Mircea Eliade, Cain este simbolul tehnologiei și al civilizației urbane. Priumul omor a fost făcut, așadar, în numele progresului pentru că prin el s-a pierdut și funcția sacră a primordialului.. Prin progres s-a desacralizat materia.
PACIENTUL DIN DREAPTA: Și totuși, ce nevoie avem astăzi de progres. Fără progres rătăcim degeaba, cum deja rătăcim.
ASISTENTUL ȘEF: Și ce au de-a face toate astea cu nebunia voastră, nebunilor?
MEDICUL DE GARDĂ: (către asistent și femeia de serviciu) Nebunii ăștia, domnilor speră, în nebunia și neputința lor, că vor mai putea fi o dat și ei ceva (râd în hohote). Ei nu-și dau seama că nu mai au dreptul la adevăr și la realitate, că și-au pierdut orice urmă de luciditate. Ei continuă să creadă cu încăpățânare în visele și în reveriile lor.
PACIENTUL ÎN CAUZĂ: (indignat) Credem, domnule, pentru că revelații nu pot exista decât în dragoste. Iar omul fără revelația realului, nu poate exista decât depășind fuga din vis. Rămân blocat într-o materie atemporală.
MEDICUL DE GARDĂ: (către ceilalți nebuni) Ce vă face totuși să rezistați? Voi nu vă dați seama că sedativele și medicamentele astea v-au furat dreptul la un timp și la o viață normală? Nu vedeți că ați pierdut simțul realului și al noului?
PACIENTUL ÎN CAUZĂ: Nu noutatea ideilor, a informațiilor, evenimentelor, nu realitatea voastră, ci noutatea enigmatică a universului anonim din celălalt; anonimatul care susține individuația și protejează ființa de sentimentul învechirii și irealității. Astea ne fac să rezistăm și ne îmbărbătează, nu sedativele voastre.
STUDENTA INTEROGATOARE: Și iubirea, domnule doctor, adevărata iubire?
MEDICUL DE GARDĂ: Tu să ai grijă, domnișoară, că fără realitate, fără simțul vieții adevărate, înțelepciunea nebunului e fără valoare. (apoi către ceilalți nebuni) Și voi, ce așteptați? Să vă dea creația sau iubirea certitudinea ființei? Înapoi la locurile voastre! Câtă vreme sunteți consemnați, nu vă rămâne decât să vă baricadați împotriva neantului. Fără substanța pe care eu v-o dau întru sănătatea voastră, n-o să puteți ieși la realitate. Veți rămâne captivii propriilor voastre idei aberante. De altfel viața voastră stă în mâinile mele. Eu hotărăsc pentru conștiința voastră, pentru luciditatea sau devianța voastră.
PACIENTUL ÎN CAUZĂ: Știam eu. Am fost și suntem niște cobai. Vă folosiți de momentele noastre de cădere pentru a vă testa drogurile. Vă închipuiți că prin stimularea creierului și a sistemului nervos o să dețineți controlul suprem asupra eului și asupra conștiinței noastre. Ați atentat la libertatea noastră și ne-ați condamnat la pieire. Nerespectând identitatea persoanelor, controlînd voința și eradicând conștiința libertății de reflecție sfidați toate drepturile omului. Ați făcut o crimă împotriva umanității, bulversând Ființa.
MEDICUL DE GARDĂ: Asta e în închipuirea voastră. În imaginația voastră bolnavă. În excesul vostru de abstractizare. Noi încercăm, din contră, prin medicamente să vă echilibrăm sistemul de idei și să vă ordonăm reflexele într-un mod sănătos. Medicamentele sunt, pentru voi, singurul ingredient care vă mai păstrează în realitate. Întrerupându-vă rația de calmante scăpați de sub control și riscați să coborâți în lumea umbrelor, iar trupurie voastre să devină o poartă spre Infern.
ASISTENTUL ȘEF: Excitația psihică din interiorul vostru e acum, de fapt, o altă formă de implozie cosmică, de disecție agresivă a conștiinței, până la absurd
MEDICUL DE GARDĂ: Fără medicație, conștiința voastră riscă să fie mâncată, bucată cu bucată, de inconștient.
ASISTENTUL ȘEF: Iar lipsa voastră de somn e o dovadă de inactivitate. Riscați, prin luciditatea continuă, să deveniți niște exilați ai timpului, niște morți vii. Pentru un trup, durata continuă este o imposibilitate. Trupul, materia nu corespunde decât unui timp relativizat, unui spațiu restrâns, mărginit.
MEDICUL DE GARDĂ: Precum moartea este negativitatea care determină evoluția istorică, așa și somnul determină evoluția vieții. Identitatea dintre spirit și lume așa cum a văzut-o Hegel în „Logica” sa e o iluzie. Somnul, mai ales somnul dulce, e izvorul lucidității.
PACIENTUL ÎN CAUZĂ: Vreți să analizați existența, așa cum este ea în stadiul cel mai degradat. Să schimbați „Deisen-ul” în forma lui, de excitație extremă, să modificați din temelii, însăși structura ființei umane.
MEDICUL DE GARDĂ: Noi încercăm să vă oprim căderea din timp, să vă îndreptăm devenirea. Clocirea obsesiilor vă împotmolește în timp, vă înglodează în vreme. Pentru a depăși istoria cu sentimentele-i sumbre trebuie să vă sacrificăm. Puteți fi astfel martirii generațiilor voastre și pilda vie pentru posteritate. Experimentul nebuniei voastre poate salva pe viitor mii de vieți.
ASISTENTUL ȘEF: Sacrificiul este un exercițiu și totodată un act de purificare. Deci, renunțați la tentația individualului, deveniți un anonimat, acceptați simplitatea destinului.
PACIENTUL CU CRUCE LA GÂT: (scăpând di strânsoare) Minciună! Hoților! Vardiștilor!. Vreți să ne furați creierele. Să ne luați mințile!
MEDICUL DE GARDĂ: (stupefiat) Și ce să facem cu ele, nebunule?
În urma pacientului cu cruce la gât vin o seamă de nebuni care mai de care mai înfuriați și mai indignați:
UN NEBUN ORB: Ne distrugeți viața Ne luați ochii
UN NEBUN ÎN PATRU LABE: ne dresați ca pe câinii lui Pavlov. Ca pe niște animale.
UN NEBUN CU PASTILE ÎN MÂNĂ: Ne drogați cu heroină.
UN BOLNAV OARECARE: Ne îmbolnăviți cu boală.
ALT BOLNAV: Și ne contaminați cu gunoaie și mâncare infectă.
UN CIUNG: Vă folosiți de picioarele și de mâinile noastre fără să ne cereți voie.
PACIENTUL CU CRUCE LA GÂT: Ne luați capetele fără nici un respect pentru organele interne ale unor bieți oameni abandonați de soartă și părăsiți de Dumnezeu.
UN NEBUN CU PIX ÎN MÂNĂ: Ne furați geniul și talentul de scriitor.
ALTE VOCI DE NEBUNI: Vreți să ne îndoctrinați, torturați, agasați, fără nici o vină.
Și să ne bateți fără nici o scuză.
Să ne căsăpiți fără nici o rușine ca niște brute ordinare.
Să experimentați nebunia precum comuniștii la Pitești.
Vă amuzați pe seama păcatelor noastre, râdeți de noi fără nici o noimă.
Pacientul cu pix: Vom trimite memorii, vom redacta cereri, petiții și jalbe până la „Curțile Europei”. Să ni se respecte drepturile și preferințele sociale.
PACIENTUL DIN DREAPTA: Să ni se asigure dreptul la o liberă asociere, la confidențialitate și la o mai bună comunicare între personal și pacient.
PACIENTUL DIN STÂNGA: Să ni se respecte drepturile de pacienți: calitatea nealterată a ființei umane. Dreptul la autodeterminare, la viață și la integritate fizică și spirituală, la intimitate și securitate personală, la opțiuni morale și culturale proprii.
PACIENTUL CU PIX: Vrem să fim informați asupra serviciilor medicale disponibile, despre modul cum le utilizați în favoarea sau defavoarea noastră. Să ni se facă un raport complet despre starea de sănătate, despre gradul de nebunie la care suntem.
PACIENTUL ÎN CAUZĂ: Vrem să consultăm și alți medici, să aflăm adevărul deplin despre boala noastră.
PACIENTUL CU PIX: Să ni se dea în scris rezultatul investigațiilor diagnostice.
O voce de nebun: Să se prezinte exact în fața lumii, modul inuman în care suntem tratați și îngrijiți.
O altă voce de nebun: Să ni se dea acces la datele medicale personale. Să nu se mai amestece nimeni în viața privată și familială a nebunului.
Nebunul în patru labe: Să ni se dea dreptul la reproducere. Accesul la educația sexuală, dreptul la genă, la materialul genetic personal. Dreptul la înstrăinarea sau achiziționarea completă a conținutului cromozomial.
PACIENTUL ÎN CAUZĂ: Da. Să ni se dea înapoi dreptul la genă și la cromozomi. Să se respecte pe deplin dreptul divin asupra conformației cromozomiale și configurației celulare.
PACIENTUL ÎN PATRU LABE: Dreptul la ADN și la ARN, la enzime și la hormoni, dreptul la informația cromozomială, la tainele mitocondriale.
STUDENTA INTEROGATOARE: Și nu în ultimul rând să nu uitați să cereți dreptul la iubire, la o mai bună alegere a relațiilor sociale, la o educație civică și morală adecvată, la performanța spirituală.
ASISTENTUL ȘEF: Dar dreptul la a bate moneda proprie, nu cereți? Nu cumva vreți să conduceți spitalul și să promulgați legi noi într-o lume absurdă. Pentru ce vreți să complicați realitatea, dacă adevărul pentru voi e ceva personal, ține de aberația fiecărui individ în parte? Sau poate vreți necondiționat dreptul la fugă?
PACIENTUL ÎN CAUZĂ: Bine zis. Să fugim din lumea asta improprie, din universul acesta închis în sine, din cosmoidul acesta infect, din timpul ăsta monoton, absurd și plin de evenimente înghețate, de fenomene asfixiate în devenire... din noaptea asta fără sfârșit.
Astfel, sub impulsul evadării se pornește în spital o nebunie confuză, o luptă haotică între personaje (asistenți, infirmieri, și chiar forțe de ordine), totul culminînd cu un masacru. (Fondul muzical pentru scena masacrului: Primăvara, de A. Vivaldi). Pacientul în cauză, cu o ultimă suflare exclamă:
PACIENTUL ÎN CAUZĂ: Nebuni, asta ne-a fost eliberarea! Aveți grijă de ea...

CORTINA