Trinity -
arăți bine
cînd nu știi că ești iubit
îți atîrnă gîndurile în șuvițe rebele
sub frunte
brațele îți pornesc altfel din trup
mai îngerește
și fără să vrei
oftatul ți-e mult mai sincer
îmi place să te privesc tîrziu
cînd crezi că nu-ți mai trece nimeni prin suflet
cînd îți ții singurătatea aproape de piept
ca fotografia unei femei frumoase
adormi în fotoliu ușor cu luna sub tîmplă
și visul măsurînd cu precizie
distanța dintre două puncte fixe
pe inimă
plus/ minus o slăbiciune
zilnic
te răsfrîngi în mine din întîmplare
dar ochii mei tac
precum oglinda din hol
Poezie:
Comentarii
alma -
E un text bun, sa stii. Nu mai dau penita, ca iar se oftica Andu.
Trinity -
ma bucur ca ti-a placut... Andu e mindru de textele mele, oricum....:) pe curind, Corina
yester -
ce să zic și eu...fain poem, Corina. cheers.
Trinity -
Paul ma bucur ca e fain.:) P.S. I urge you, sir, not to mock the mocker!:))) gday, Corina