ziua-n care m-am hotărât să fiu copac
s-a născut dup-apocalipticele-nterminabilele momente-ale potopului
când simţeam-aşa-un tumult-o străfulgerare-o mustire
ce dădea pe-afar-eviscerându-mă-ntr-un fel-nedefinit
şi-atunci-am decis: m-am aruncat sămânţă
(fără căutări prea multe
dar cât mai departe de pădure şi de vreascurile ei) - partea asta e ridicolă!
mă ştiam pur-imens şi plin-de-seve...

(somnul raţiunii naşte vise) - și asta e mai mult decât ridicolă
(rădăcini, crengi, mâini către mâinele de azi
loc de popas pentru pribegi) - asta e de scos clar!
şi-un strop de-umbră-ideilor urgisite
cuibul cuvintelor abandonate
(şi) fără atâtea și-uri că dăm în bâlbâială
domn al uitărilor
şi-al tăcerilor