Mona: xalut Ridăr, m-am gîndit să te personajizez aici şi acum. eşti de acord ai ceva împotrivă te abţii sau ceva?

Ridăr:’neaţa Mona, sunt perfect de acord deşi în general „mă abţin” prin voia maestăţii sale scriptorul, mi se pare o provocare şi un joc serios sper să fac faţă...

Mona: tocmai asta e miza, a face faţă, atît metaforic cît şi real, aş spune infrareal cu riscul de a părea un termen pretenţios...şi pe urmă ştiu că vouă, din categoria ridăr, vă plac competiţiile şi dialogul. aşa, ca la un meci de ping-pong.

Ridăr: interesantă comparaţie. aş spune că a reuşit să treacă peste fileu, atît metaforic cît şi real, aşa că e rîndul meu: nu crezi că mai e un risc aici şi anume ăla că-i destul de dificil să prezici un răspuns anume şi dacă l-ai prezis ce te face să crezi că nu e redundant? poate explică inutil, poate e ca-n expresia celebră „coborîţi jos?”...

Mona: tot ce-i posibil dar adevărul e că pînă nu pui mîna la treabă nu şti dacă merge sau nu. observaţia nu apare decît pe treaba în derulare, cu tot riscul. şi pe urmă atît io cît şi tu mizăm pe curiozitate. să vedem unde naiba ne duce poteca asta fără urme poate merită cine ştie?

Ridăr: sună puţin a blind date sau a messenger nu crezi?

Mona: dacă vrei neapărat să vezi partea peiorativ-goală a jumătăţii sticlei da, sună a messenger, putem dialoga în stil emo nicio problemă. dar eu cred că e oleacă mai mult
decît atît. sau cel puţin aşa sper...

Ridăr: ai dreptate. de fapt aşa sper şi io. dar scorul e unu-zero pentru tine. n-am anticipat încrederea asta şi am luat-o. aştept să serveşti din nou...

Mona: fără încredere nu există dialog. e doar un monolog, un mic dictator comunist. sau consumist, în varianta actuală. un fel de reclamă formatoare de opinie. eu cred că s-a pierdut o grămadă de încredere şi de asta nici nu prea mai suntem citiţi. atît noi cît şi voi. tre’ să recuperăm terenul şi încă rapid...

Ridăr: bun. ca să fac faţă încrederii şi să recuperez terenul am să spun că totul curge, inclusiv încrederea. trebuie doar să găsească cel mai scurt drum. să devină scurt şi cuprinzător din virtuală autentică.

Mona: din punct de vedere tehnologic a şi devenit, mai pe scurt, aşa, virtuală, odată cu telefoanele mobile şi net-ul. mai rămîne doar să o autentificăm.

Ridăr: acum e probabil rîndul tău să vezi doar partea goală a lucrurilor. eu cînd spun net sau GSM văd partea pozitivă, rude, prieteni, lumea în general mult mai aproape. şi, cel puţin pe mobil, aproape autentică.

Mona: n-am spus că nu e un progres ci doar că lasă loc interpretării, nu poate exclude falseturile galante, balul mascat, ipocrizia, alea-alea. ne virusează drăgăstos, vorba aia, dar ce-ar fi să navigăm fără antiviruşi, aşa, direct la sursă, cu riscul şi încrederea asumate?

Ridăr: aşa totul depinde de sursă şi bunul ei simţ, ar fi ideal dar nu şi neapărat real. cel mult virtual, aşa, un pas înainte spre încredere şi autentic.

Mona: înţeleg şi totuşi sună prea defensiv faptul că totul depinde de sursă. uiţi că fiecare are de la natură un sistem imunitar şi încredere în sine, altfel n-are rost să pleci la drum, eşti învins dinainte.

Ridăr: ai dreptate şi Isus a plecat la drum cu tot genocidul. dar putem oare noi simple creaturi zoozeieşti să avem viziunea unui cîştigător dinainte?

Mona: încrederea în sine, ca şi în ceilalţi se cîştigă prin viziune şi revelaţie. de la minimalist la totalitar, în sensul pozitiv al cuvăntului. de la om la umanitate.
ideea e să lăsăm maimuţa sau şarpele cu mărul în pom.
şi să ne vedem de Adamii şi Evele noastre actuale şi credibile.

Ridăr: bun, m-ai cîştigat. dar să şti că e unu-unu scorul.
pentru că încrederea e reciprocă. şi mă bucur în sfîrşit că reuşim să ne citim, să fim adevăraţi cîştigători dinainte. mai vorbim mai încolo. s-a şi făcut amiază şi tre’ să ne hrănim fizicul înainte de orice. te salut, ai grijă de tine!

Mona: o zi măreaţă şi poftă bună Ridăr! să fi iubit numai de bucurie!