Virgil -
...
noaptea
se adună luminile fiecărei zile
ascunse în mormintele imperfecte ale trecutului
se fac vis
ne locuiesc
mișunînd ca niște fiare imposibil de îmblînzit
izbindu-se de mușchi
de oasele noastre
sparte
ca niște valuri aducătoare de viitor
și flori albe
dintr-un ținut pe care totdeauna
am visat să-l explorăm
dintr-o țară pe care simțim datoria inefabilă de a o cotropi în galop
deși o ignorăm cu atîta cruzime
în asediul resemnat și tăcut
al fiecărei zile
Poezie:
Comentarii
ei, da!
yester -
textul acesta are în el revolta și resemnarea pe care o resimt adesea. și e reușit. reacționez la o primă lectură și nu văd nici un cusur acum, las următorii cititori să... dacă... până atunci eu asta spus-am. place! (chiar ai reușit să salvezi subst. vis din putregaiul semanticii lui, părerea mea)
multumesc
Virgil -
multumesc yester pentru citire si apreciere. cred ca s-ar putea spune ca este scrisa in "stilul" in care scriam acum doi sau trei ani in urma. e ca un fel de registru in care ajung sau simt sau sa reprezint ceea ce vreau sa scriu.
asa-i
bobadil -
Daca nu raspundea Virgil ziceam eu ca poemul e in stilul sau mai vechi, nu neaparat as zice ca recent m-am bucurat de o oarecare distantare de acest stil, dar nu pot spune nici ca m-ar bucura reintoarcerea la el tocmai acum. Si zic de ce... pentru ca intretimp scriitura lui Virgil a evoluat destul de mult inspre nu as zice neaparat muzicalitate, dar as spune fara sa-mi tremure vocea spre poesis, renuntand la acele (aceste) versuri rupte decisiv la inceput de rand, versuri uneori chiar razbunatoare, concluzive. Apreciez aceasta scriitura dar nu o prefer in fata celorlalte mai recente, pe care le-am semnalat deja pe aici pe Hermeneia. Aceasta sacadare, acest contrapunct pus mereu la inceput de vers si mai ales aceasta manie inteligento-deliranta a verdictului poetic sau nepoetic... nu ma mai ridica din scaun pentru a reciti din picioare. parerea mea Andu
retorism
Virgil -
da bobadil, nenorocitul ăsta de retorism...