apreciez ineditul împletirii candorii cu maturitatea de după trăire, claritatea cu care se imprimă ambele, acceptarea și echilibrul exprimării lor, forța sugestivă a ,,îngerului de vată de zahăr" și mai ales acel ,,nu mai încap prin urechi de ac", care m-a oprit câteva clipe bune. cred că ar fi fost de evitat repetitia adjectivului - ,,degete albe", ,,cerul alb", eliminat ,,ale umbrei", reformulate versurile 6-7 prin evitarea patetismului parcă prea explicit, dar, în ansamblu, un fragment reușit . La mulți ani, Ioana!