sufletul românului e ca pâinea caldă,
plină de e-uri şi ambalată în pungi de plastic,
e ca pâinea rotundă precum o minge de fotbal
care creşte dimineaţă de dimineață pe cer, în locul soarelui
şi e comercializată apoi pe o piaţă
cu evaziune fiscală de peste şaptezeci la sută.

sufletul românului este eminescul
dincolo de care nimeni nu a mai scris niciodată nimic.
pixul a fost ascuns, hârtia destrămată.
blaga a fost o lebădă mută,
iar arghezi s-a hotărât prea târziu.

sufletul românului e un maidanez
care hămăie la miez de noapte
muşcând, înfometat, din lună.
apoi pompează antirabice în lună
cu seringi lungi, de cristal.

despre sufletul românului vorbeşte cu autoritate dan puric.
vorbele lui se rostogolesc peste câmpii,
peste dealuri, munţi, văiugi
şi se opresc în inima unei vrăbiuţe
pitite în ţeava de eşapament a unei limuzine.

sufletul românului construieşte o biserică lângă fiecare birt,
o biserică lângă fiecare şcoală,
o biserică lângă fiecare instituţie a statului;
sufletul românului compensează laicitatea fiecărei pietre de pe stradă
cu o cărămidă la temelia unui locaş sfânt.

închei:
străinule rătăcit în ceaţă,
adulmecat de bestii din infern,
purtat de vântul sorţii prin negre genuni,
nu uita
că sufletul românului te primeşte cu braţele deschise,
cu pâine şi cu sare.

însă, repet:
ai doar trei şanse din zece,
rusească ruletă!,
să nu fie la negru.