poemul e frumos, obiceiul de a-i canta un "cantec de leagan" singuratatii, nu e un obicei frivol, caci daca tristetea nu are nici o energie, singuratatea da.
mi-a placut "forta" din spatele negatiilor: "nu poți săruta cu buzele altuia"...
"nu te mai lipi de alt trup/de o altă speranță", o forta care aminteste de o lectie de viata invatata parca pe propria piele,
de o singuratate care nu mai apasa, care doar intregeste un spirit mai puternic cu fiecare anotimp, cu fiecare pustiu...
bine spunea Schopenhauer ca: "singuratatea e soarta spiritelor superioare".
fiecare se simte poet in felul lui, dar tu cred ca esti tipul poetului "autentic", care nu fabrica poezie, o scrie cu sufletul in palma... care are forta de a transforma o stare, intr-o poetica ce atrage prin empatie.
te citesc cu drag