Să nu m-aștepți când toamna își ascunde
Surâsul în gutuia din fereastră,
Că-n stepa andaluză, Rosinante
Mai scurmă-n umbră, la nesabuința noastră.

Romeo a plecat să-ncerce el otrava.
Că nici pumnalul nu își mai încape in prăsele.
Mi-s orele trecute iar eternitatea,
E ca o mască tristă într-un alai de iele.

Credeam că am să plâng, dar ploaia
Spălat-a urma ce ascunde-un renegat
Cu toamna asta am să-mbrac toată Golgota,
Și-n urmă las trecutul dezbrăcat.

Nu am cuvinte când sunt lângă tine
Nici sentimente nu mai am. Sunt sterp și sun-a gol,
Mi-e teamă? Poate că îmi e, dar nu știu cine
Mă așteaptă. Și-n moarte am plecat să-i dau obol