de ce trebuie să mor de fiecare dată pe genunchii tăi
și de unde îmi cade alama aceasta pe tors întărindu-l
am să mai stau zile multe
cu părul între tunete
să îmi aud gândurile curgând pe obraji
pentru că de unde vii tu nu este jale ci doar o pictură
pe care o rupe încet
cu dinții de lapte un cățel
lumea este ceva iluzoriu când intră mâna ta în pulsul meu
și îl mângâie încet ca un orb bătrân bastonul cu mânerul ros
din mine izbucnește o lună
care nu știe cum să îmi fie plină
drumul până la cer duce printre umerii tăi
și ei sunt albi ca dinții unui negru
să fi fost ianuarie te-aș fi împins cu sania pe un derdeluș
sau ți-aș fi cerut un pic de culoare ca să
îmi neglijez paloarea
suntem pe hârtia care ne poartă undeva mai departe
decât covorul lui aladin și
nu mai pot spune decât că în ceai mi-a intrat ca un cub
toată tăcerea
Comentarii
o pictură
arty -
ai investit mult în mesaj, dar nu am avut nevoie să pun în funcţie decodificatorul
plăcut finalul, se aşază direct, graţie hârtiei
suntem pe hârtia care ne poartă undeva mai departe
decât covorul lui aladin și
nu mai pot spune decât că în ceai mi-a intrat ca un cub
toată tăcerea
bastonul cu mânerul ros
yester -
nici eu nu prea stiu cum sa primesc... sper ca tot ce e vrednic de spus sa fie rostit... multumesc mult, Maria!
Efemeritate
Maria - Doina -
Dacă ar fi să rezum tot poemul la un singur cuvânt, cum ar spune elevul meu Iulian, acel cuvânt ar fi ,,efemeritate". Parcă aşa ar vrea să sugereze fiecare vers..Cea care dăinuie e tăcerea...deşi, ,,când intră în ceai ca un cub toată tăcerea", mi-o imaginez dizolvându-se şi îndulcind fluidul cald....Ar fi multe versuri de remarcat. Rămân la primul fiindcă îmi lasă acel nod în gât de prea mult adevăr şi durere: ,,de ce trebuie să mor de fiecare dată pe genunchii tăi" , dar şi o nădejde că ,,drumul până la cer duce printre umerii tăi".
Pot spune din nou că poezia de azi e o poezie a inteligenţei emoţionale şi lingvistice şi mă bucur să o pot citi aici.
este o nedumerire
yester -
in fata unui abandon constant al ego-ului. primul vers, fiindca la el ma refer, este acea parte lucida a interdependentei noastre... si raman iar surprins placut de inteligenta emotionala pe care o indragesc de mult la time, Mariana. Multumesc mult... !