AUTORUL: Domnule redactor, aș vrea sa vă trimit o lucrare.
REDACTORUL: Cine te oprește?
A: Eu!
R: De ce?
A: N-am scris-o încă.
R: Atunci, scrie-o!
A: Dar poate că n-ar trebui să fie scrisă [1] și, cu atât mai puțin, tipărită.
R: De ce?
A: Pentru că ea oricum - virtual - există. Și orice virtualitate este o realitate. Fie că este un original sau o copie [2] ("simulacru" [3]).
R:…..?!
A: Îmi permiteți să continuu?
R: Bineînțeles, eu de ce sunt aici?
A: Sau, suprema îngăduință - din partea Dvs. și a eventualilor cititori - poate ar fi suficient să prezint numai "concluziile"?
R: Atunci scrie "concluziile" !.
A: Da, dar în acest caz, amploarea lor ar depăși orice lucrare care s-ar fi scris vreodată.
R: Nu înțeleg.
A: Să vă explic! Concluziile ar urma să fie împănate cu "cuvinte cheie" [4].
R: Ei și?
A: Ar rezulta astfel un hyper-text.
R: Și ce e rău în asta?
A: Ar rezulta un hyper-text care să conțină trimiteri la o mulțime - poate infinită, dar numărabilă - de web-uri, eventual semantice, care la rândul lor, ar trimite la alte web-uri (semantice sau nu) care, la rândul lor - cele semantice - ar poseda o / (un simulacru de)Ontologie "specifică"[5] …
R: Stai! Nu mai înțeleg nimic!
A: Uitați-vă la notele de subsol ale dialogului nostru!
……………………………………………
R: M-am uitat. Da, acum m-am lămurit într-o oarecare măsură… Si?
A: În acest caz și notele de subsol ar urma să fie excluse prin "trimiterile" din hyper-text.
R: Începe să devină interesant!
A: Nu-i așa? Un hyper-text în cadrul căruia "cuvântul cheie" cel mai folosit să reprezinte punctul de vedere prin prisma căruia se structurează, într-o maniera top-down, întregul discurs al "concluziilor".
R: Extraordinar!
A: Și, evident, o altă "lucrare-concluzii" ar putea sa utilizeze același fond de "cuvinte cheie" dar, in acest caz, "cuvântul cheie" cel mai semnificativ - identificat prin frecvență sau în alt mod - ar fi altul, reprezentând astfel un nou punct de vedere, complementar…
R: Fantastic!
A: Nu-i așa? Să scriu lucrarea?
R: Despre ce?
A: Despre ce am povestit mai sus.
R: Nu! Categoric nu!
A: De ce?
R: E prea frumoasă și interesantă. Daca o scrii, o strici! Las-o să rămână virtuală, pentru că ea - oricum - există!

EPILOG

Și totuși, autorul a început să scrie povestirea, pe parcurs pierzându-se, el însuși, in ea, devenind astfel o ființă virtuală. Sau o "conștiință fără corp"[6].

_____________________

[1] Cf. Gilles Deleuze (Deleuze, Diferența și Repetiție, ed. Babel 1995).
[2] Cu aluzie a lui Deleuze la Borges, atunci când, acesta din urmă, spune: "Textul lui Cervantes și textul lui Pierre Menard (autor fictiv, inventat de Borges, care ar fi scris și el un 'Don Quijote' n.n. G.M) sunt veritabil identice, dar al doilea este infinit mai bogat…" și astfel, inversând lucrurile, textul lui Menard este considerat drept original, în timp ce textul lui Cervantes devine copie (Delleuze, op. cit.).
[3] A se vedea conceptul de "simulacru" la care este forțat, de coerența discursului sau, sa ajunga Jean Baudrillard (Baudillard, Simulacra and Simulation, University of Michingan Press, 1994).
[4] Asta n-o mai spune Delleuze ci Derrida, dși nu explicit ci drept o consecință a "Deconstructivismului" pe care el îl promovează (a se vedea, de exemplu, Jaques Derrida, The Structuralist Controversy, The Johns Hopkins University Press 1972).
[5] De exemplu, un web semantic care se ocupa de geometrie, ar avea drept "ontologie" un set de definiții pentru ce se înțelege prin "linii paralele" (axioma pentru diverse tipuri de geometrii), "triunghi" (dreptunghic, isoscel, echilateral…), "dreptunghi" (incluzând și "patratul"), etc.. Mai complicate sunt web-urile semantice care au la bază o anumită "paradigmă" in sens khunian: consensul unui grup de oameni - comunitate știintifică sau de altă natură - oameni angajați într-o activitate de cooperare care produce, printre alte lucruri, teorii științifice, dar nu numai (ei pot produce și alte tipuri de artifacte, mai mult sau mai putin abstracte / concrete, cum sunt cele produse, de exemplu, de comunitățile inginerești de diverse specialități).
[6] A se vedea, de exemplu, (Adrian Mihalache, 'Ciber-Conștiința: o identitate fara corp', NOEMA, vol. 1, nr. 1, 2002).