în orașul meu este un nebun
care nu dirijează mașinile în ritmul unei muzici numai de el auzite
nu bolborosește ocolind cu grijă crăpăturile asfaltului
nu face declamații în după-amiezele însorite pe treptele tribunalului
are un ceas de alamă cu lanț
uneori îi deschide capacul
îți arată rotițele
"în ele sunt turnate amintirile celor ce l-au purtat"
apoi desface o coală soioasă cu îndoituri aproape destrămate
și ți-o flutură zâmbind
este înalt și poartă aceleași haine de 33 de ani
sunt o epidermă suplimentară ce se hrănește cu trupul lui
au crescut odată cu el doar culorile sunt mai șterse
este foarte înalt
un paratrăznet ambulant
ce pare să apere un ultim oraș al lui Dali
lumea zice că spărtura ce-i zornăie în buzunare
este parte a unui mozaic furat din cenușa pompeiului
în nopțile luminate de girafe arzând o răstornă
din ea răsar pe rând un leu un gladiator și o vestală
de copil am crezut urmărindu-l fascinat pe străzi
că are ceva tainic de făcut
încercând să-i întâlnesc privirea ani în șir
poate undeva într-un subsol trebuia
să așeze într-un anume fel
pietricelele care lipseau și totul să capete sens
trebuia doar să-și amintească
până atunci vom colinda orașul până se va îngălbeni
ca un os în albia secată a unui râu
Comentarii
a colinda, a fi
francisc -
frumos. nu credeam ca voi acorda inca o penita in seara asta insa textul tau merita. daca prima strofa pune in paranteze cliseele, restul poemului construieste o dialectica in interiorul careia celalalt ca nebun sau si ca cersetor cauta si poarta totodata o taina. pe parcurs, ma intrebam cum vei solutiona tensiunea respectiva. ai facut o bine.
ceas
andreea iancu -
Asta nu-mi place; nu-mi place cum construiesti poemul si cum vin versurile astea, prima strofa, de fapt primele 2 strofe puteau functiona foarte bin si ca posibile replici intre ( pentru nebun ) nebun si ceilalti. Nebun, nebun, bine, dar eu nu inteleg totul aci. El nu dirijeaza, el Nu face, el nu drege, Dar are un ceas si uneori, deci nu de obicei fata chestia asta, doar uneori ii deschide capacul. Atunci de ce-i nebun? Era nebuna daca oprea oamenii pe strada si le arata ceasul si zicea replica aia cu amintirile. Atunci da. Dar altfel nu inteleg. Iar faza cu foaia soioasa iar nu o prcep, ce vrea sa fie foaia si de ce ti-o flutura pe sub nas? Indoituri aproape destramtate deja e exagerat, prea mult dus in derizoriu, prea mult exces. In urmatoarele doua strofe nu-mi place paratraznet, iar este exagerat, referintele dali etc, e prea uzata imaginea. Sunt multe de zis si eu sunt obosita acum :). Dar daca ai mai multa grija, cu singuranta textele tale vor fi asa cum trebuie.
erata
andreea iancu -
face, nebun, pricep
o surpriză plăcută
Lentib -
Dorin Cozan, comentariul tău ,deși scurt , surprinde ,zic eu, esența poemului. Mulțumesc pentru dunga aurie așezată pe haina lunaticului meu. cu simpatie
nebunul acesta...
anna -
nebunul acesta nu e unul oarecare, tocmai pentru ca el "nu dirijează mașinile în ritmul unei muzici numai de el auzite" ... de aceea nici nu m-am straduit sa-i inteleg actiunile si gesturile in sens strict caci in gesturile lui recunosc gesturile unei lumi intregi, imaginea lui constituie doar desenul, mai departe urmeaza esenta, iar esenta este sensul pe care noi vrem sa-l dam desenului... caci... cati dintre noi nu suntem sclipitori, in insasi nebunia noastra? :)
cei doi nebuni
Lentib -
Andreea Iancu, nebunul din acest poem este unul deosebit. El arată doar UNEORI ceasul , în funcție de ceea ce simte față de trecători. Hârtia aceea ar putea conține indicii cu privire la taină. dar NIMENI nu este curios să o citească. Nebunul poate cere ajutorul în felul acesta...Singurul care îi dă atenție deocamdată este povestitorul și cititorii poemului... mulțumesc pentru comentariu cu drag
!
Lentib -
Anna, am postat simultan comentariile și constat cu mare plăcere că gândim la fel în privința poemului acesta. Ați sintetizat cu eleganță mesajul lui. Este exact ce încercam să-i spun Andreei Iancu, a cărei atenție îndreptată asupra dialecticii lui, mă flatează, desigur. Vă mulțumesc, cu stimă