Singura boală este prezentul

imaginea utilizatorului yester

cald,zgomote familiare,voci îndepărtate...
era într-o dimineață banală, într-un pat banal,
într-o zi din anul acesta pe care tu mă oprești
să-l numesc banal,

-la vară o să mai dormi gol din când în când?
m-ai întrebat pufoasă lângă mine...
eu somnorosul gândeam fără nori răsăritul,

-unii oameni dorm la ora asta, alții fac dragoste,
alții mor, alții se nasc,alții sunt flămânzi,
alții petrec... și noi suntem pentru ei alții,iubire...

nu știam câtă tristețe poate fi în cuvântul alții...
am început să-mi spun,
vreau să plec fără a ajunge undeva, îmi place drumul,
cred că moștenesc asta de la bunicul din partea mamei,

uneori inima mea bate într-o liniște din lumea a treia,

You are all I need, mi-ai șoptit în ureche...
culorile se lipeau de mine, deveneam cel care acum
primește sms-ul: Ce mult te iubesc eu pe tine...

cea mai mare vină a mea este bordura,

-iubirea mea,vor veni zilele noastre de orice,
lenevie, drumuri, bucurie,
nopțile de discuții purtate pe un ton serios, academic
și uitate a doua zi,

până atunci privim ca la un meci de ping pong
necazul și necăjitul,
amândoi pe trapez.

Comentarii

simplu, trist... frumos ca ai cui spune iubire. frumos cînd sentimentele iti sunt impartasite. daca nu e asa, atunci iubirea e cel mai de nedorit sentiment. spun pentru ca m-a lovit si pe mine de vreo doua (acum spre a treia oara), la fel de patetic si crud simplu, trist...

o reintoarcere spre frumusetea lucrurilor simple. stii tu, lucrurile alea mici care cladesc viata

...nici eu nu aș reuși să afirm mai sigur ca tine simplu,trist. ai un simț sintetic dezvoltat. Matei, mă bucură trecerea ta liniștită, pașnică, după cum îți e scrisul.Mulțumesc pentru apreciere! Și eu cred că în real sunt esențele. Pateticularizat au ba. Cine suntem noi să judecăm?(retoric) Important e să ne scriem până la capăt. De câte ori rezonezi la ceva scris de mine mă simt mai tânăr, mai generos... nu pot să uit imaginea aceea a ta cu studenții se scurg spre examene, acțiune plasată prin Copou, într-un peisaj de Caspar David Friedrich (Abație în stejăriș) ... poezia nu merită cosmetizată... și după cum îmi spunea o persoană dragă, Constanța Buzea, cu ani în urmă, mai poet ca la tinerețe nu poți fi niciodată. Scuză-mi divagația de... purtător de ani. Mulțam de semn. cu gânduri bune, paul

Poezie! E fain să găsești la capătul zilei un text precum respirația gravă pe două octave a unui lirism de calitate. Un aparent dialog translatând stările, sentimentele ad-hoc. Dualitate sau sensibilitate extremă în definirea grafică a funcției "iubire"? Un pasaj cu o rezonanță specială: "nu știam câtă tristețe poate fi în cuvântul alții... am început să-mi spun, vreau să plec fără a ajunge undeva, îmi place drumul, cred că moștenesc asta de la bunicul(...)" Trapez (isoscel!) doar pentru două locuri...

...asupriți de conjuncturi reușim să iubim, să scriem, să fim charientistici, să fim sinceri până la limita existenței noastre. textul este unul de factură personală, nu sunt eu acum atât de deep Marina, pentru a dualiza pe tema androginului... Ce îmi revine este dreptul de a-ți mulțumi pentru apreciere. ești pertinentă și în plasarea lecturii într-un moment sensibil... mulțumesc!