dragostea este doar suferință articulară
în care nostalgia aderă târzie
uneori pare un alt portret în bustrofedon
decupat din context ca dintr-o toamnă efemeră

nu mai urcau muntele uitat
cerul se lăsa lung lespede neagră peste inimă

o certitudine nu putem avea niciodată
locația evei rămâne o traumă intercostală
în condiții minime de subzistență
pentru mediul înconjurător ostil

insulă din noapte și veghe El
difuz ca respirația îngerilor in-folio

alte ipostaze definesc deplina consonanță
singurătatea condorilor leagănă cerul
între două silabe un singur priveghi

«ce n’est pas la peine de se tuer puisqu’on se tue toujours trop tard.»