poema -
ca şi cum ai mângâia pe creştet o zână de pădure
ca şi cum ai prinde în pumn râsetul ei / în noaptea adâncă/amară
ca şi cum ai fi un şaman /cu picioarele ei
acoperindu-ţi gleznele cele aducătoare de ploaie
în noaptea adâncă/ ce-i mult prea adâncă
am mângâiat
zânele
am prins în pumni
râsete
am fost un şaman
cu picioarele zânelor mi-am acoperit gleznele
în noaptea adâncă/ aceea mult prea adâncă
*
îmi aşez aceste refrene acum/ lângă mine
căci e frig /mult prea frig
iar eu
scriu cu pieptul.
Poezie:
Comentarii
am citit poezia aceasta cu
Cristina Moldoveanu -
am citit poezia aceasta cu bucurie. De ce? Fiindcă este suavă şi aspră în acelaşi timp, dar emoţia delicată şi luminoasă e mai puternică. Cred că am spus şi altădată că îmi place registrul estetic în care te încadrezi. Simplitate şi armonie suavă. În general aduci în prim plan poveşti şi zâne care au farmecul lor. Nu ştiu dacă un poet e şaman sau vraci, eu cred că nu este nici măcar pentru sine, e greu pentru poet să răspundă imperativului cura te ipsum. Mai adesea poetul se descompune pe sine, se hrăneşte cu sine. Ceea ce apare evident dacă nu mă înşel în ultima strofă în această poezie.
Iulia,
Ottilia Ardeleanu -
poetul descris de tine este din poveste! el nu poate fi altceva atâta vreme cât aduce frumos, adevăr, neobişnuit, atâta vreme cât el este altceva, altcineva, ceva care captivează cu poezia lui.
mi-a plăcut.
Iulia, nu prea fac eu caz de
Virgil -
Iulia, nu prea fac eu caz de cacofonii dar " în noaptea adâncă ca şi cum ai" chiar suna cam aiurea.
iar expresia "scriu cu pieptul" suna... tot aiurea. adica am incercat sa imi imaginez. apoi am incercat sa nu imi imaginez. si tot prost a iesit. mi se pare un text scris cam asa la repezeala.
Poema,
Younger Sister -
au o gingăşie deosebită scierile tale;
stăruie în memorie ca un parfum de o esenţă rară, subtilă, pe care l-ai simţit doar o singură dată, dar nu-l poţi uita...
poate ar merge mai bine fără repetiţia "în noaptea adâncă" din prima strofă ... dar poemul, ceea ce rămâne după ce l-ai citit, este demn de pen-numele tău.
- răspunsuri-
poema -
Cristina,
tu spui, poetul "se hrăneşte cu sine", și mare dreptate ai. Bineînțeles, aici este vorba de un arhetip din zona fabulosului.
Îți mulțumesc pentru aprecierile deosebite!
Ottilia,
Tu ești mereu aproape de poezia mea, și asta mă bucură mult.
Îți mulțumesc pentru frumosul gând.
Virgil,
Dacă s-ar fi decriptat ideea că poetul scrie chiar cu (din) propria inimă, nu ai mai fi fost nedumerit. Este adevărat, intenția poetică a fost voalată la extrem, dar am crezut că va fi decriptată relativ ușor.
Am modificat poezia, acum e ok.
Îți mulțumesc pentru lectură și părere, Te mai aștept!
d-nă Naan Lea,
Sunt onorată de vizită și aprecieri. Mă bucur că (uneori) poemele mele reușesc să răzbată.
Mă voi mai gândi la repetiția aceea, era un laitmotiv, dar e posibil să aveți dreptate cu privire la folosirea acestuia în exces.
totusi
dudu -
acea observatie la "scriu cu pieptul" nu cred ca a fost inserata din cauza ca nu s-ar fi priceput sensul, ci dintr-un motiv muuult mai pamantean: cei mai lipsiti oarecum de delicatete (noi, barbatii) nu pot sa nu remarce instantaneu un sens foarte... vizibil care, ucide din fasa orice efort de a asimila... metafore. imi cer scuze, dar de aici, sunt convins, a venit remarca aceea. sincer, mie mi-a cam placut textu`, dar fara acea - de evitat - exprimare.