Un text lapidar, însă nu și concentrat. L-am remarcat înainte de neplăcutul nostru incident. Mi-a sugerat finalul poemului "Un om se-apleacă peste margine", de Lucian Blaga: "Pe coate încă o dată/ mă mai ridic o șchioapă de la pământ/ și ascult./ Apă bate-ntr-un țărm/ altceva nimic, nimic,/ nimic". Am postat, pe de altă parte, poemul meu intitulat "Etica" (un text vechi, din volumul "Tablou cotidian" , apărut în 1983), pentru că și acolo e o imagine asemănătoare cu cea din finalul poemului tău. Am o singură observație de făcut: nu mi se pare că atunci când așezi urechea pe pământ ai putea auzi cum trece timpul prin TINE. Ci prin EL. (prin lume, prin ierburi, prin tot ce nu ești - și totuși ești - tu).