în oasele mele toarce un izvor
din toamnele tulburi un fir de mătase
în zori se deşiră prin ferestre
atinge un clopot
din cuibul de sub streaşină
întunericul urcă în podul casei
tuşeşte răguşit ca un tebecist

teama îşi târăşte papucii prin mine
mă lustruieşte ca pe o vatră de lut
din tinda casei de ţară
alunec şi caut ca un orb
nu-mi amintesc să fi deschis ochii
în casa aceasta

aud glasuri pe care nu le cunosc
îmi cer să dărâm toate zidurile
vulpile vor săpa vizuini în ruine
vor lătra până târziu
în toate cuvintele
şi vor adormi într-o cuşcă din inimă
o să am grijă să închid intrările

îmi vor turna o placă de cer deasupra
când adormit voi ieşi din timp
cum evadează un strigoi din amintirea mortului

pe cerul din interior va încolţi iarba