maşina veche albastră
ne acoperă vocile urcă
oamenii ajung transpiraţi, la nivelul ochilor
se prăbuşesc prin solare de sticlă

aerul rece intră pe sub uşi
am pus pulovere pe jos şi-i mai bine
lalelele se sprijină de perete
mai au ceva de trăit

mai târziu
atingem amândoi masa cu cate-o mânecă
încep să caut uşa pentru că ştiu
cum e să se se-amestece lapte fierbinte în tot
să-l strângi în bureţi întorcând faţa
ca un tâlhar care merită
şi merită tot

cum ai plimba o pasăre căzută din cuib
cu maşinuţa electrică de colo colo
te sprijini îndoind aripa pe lucruri
apoi încerci cu-o groază neînţeleasă de nimeni
să faci înapoi cum a fost
un rotund
de păpădie