lucian -
Adun cu forța în ochii tăi
Toate stelele cerului nopții
Ca într-o temniță căpruie.
Îmi pare că este un joc
De arhangheli cu spadă de foc
În vârful peniței care îmi scrie.
Tu te ascunzi în perdele
După ferestre deschise de vânt
Ca la pieptul maicii un prunc.
Îți simt încă gustul de miere,
Ca firul ierbii ce dă în verde
Sfârcul ridicat al sânului stâng.
Poezie:
Comentarii
emiemi -
Nu stiu daca am inteles. Daca ai incercat rima, nu prea ti-a iesit nici rima nici ritmul. Daca nu ai incercat lucrul acesta, atunci textul abunda in rime involuntare. Plus pacatul tau: poetizarea excesiva.
lucian -
nu am incercat rima si nici nu am cautat ritmul, emiemi. am incercat sa slujesc, sustin sau sa evidentiez titlul poemului si sa-l "adun/scriu cu forta/obligat" in aceasta forma. in ceea ce priveste poetizarea, parca am mai spus undeva, nu inteleg de ce trebuie sa renunt tocmai la esenta poeziei? daca renuntarea la poetizare este un curent care incearca sa construiasca poezia lipsind-o de parfumul vechi și dulce al lirismului, eu nu sunt un adept al acestei idei. marturisesc, insa, ca nu imi place nici sa raman un sentimentalist, si consider ca trebuie imbinat poeticul poeziei cu modernismul si contemporanitatea ei. mulșrumesc pentru constanta trecere, emiemi.