E noapte, e târziu, nu am bani şi nici somn. Sunt atât de nervos că nu privesc monitorul şi realizez cu greu că nu am comutat pe sistemul de scris cu caractere româneşti.
Xena, al cărei nume, mi s-a explicat la adopţie, se pronunţă Zina, este un câine mare, negru şi care este un uriaş de treizecişicinci de kilograme, de sex feminin. Eu sunt al ei şi nu ea este a mea. Acum mai bine de zece ani, după ce-mi murise o altă căţea din acelaşi neam, mare, negru şi cu păr mult, am citit într-un ziar, că un adăpost canin e dispus să o ofere spre adopţie. La vremea aceea aveam circa douăzeci de câini, buni apărători ai proprietăţii mărginite de un gard precar, prieteni devotaţi şi scut împotriva unei comunităţi din Străuleşti, care adesea comitea incursiuni de aprovizionare. Răposata Vanda lăsase un gol, aşa că, după ce m-am consultat cu doamna mea, am mers la adăpostul cu oferta. Eram şase pretendenţi la mâna Xenei. Am propus celei care avea să decidă soarta uriaşei să o lase să-şi aleagă stăpânul. I-a dat drumul şi ea m-a ales fără ezitare.
Acum are aproape cincisprezece ani şi nu se simte bine. Am mers la un cabinet veterinar deschis non-stop. Medicii s-au trezit din somn, au făcut o radiografie la coloană, au luat probe de sânge, mi-au cântărit fata şi i-au luat temperatura. După ce i-au făcut două injecţii şi mi-au cerut 495 lei noi, m-au chemat şi a doua zi. Înainte de a pleca am surprins câteva replici între medici, din care am dedus că urmau să plece pe undeva prin Franţa, într-un concediu de două săptămâni. Am rămas dator cu ceva bani şi am plecat acasă cu iubita căţeluşă, încercând să mă gândesc de unde mai pot împrumuta bani să plătesc datoria şi să merg la o nouă repriză de tratament. Nu am strâns decât 60 lei aşa că a doua zi, cu rezultatele analizelor, am mers la un alt cabinet, în piaţa 16 Februarie. Temperatură, citit radiografii şi buletinul de analize şi, după ce am plătit 50 lei, am fost trimis la un alt cabinet, pentru un alt test de sânge. Am aflat că ar mai trebui încă 50 lei pentru asta. Am făcut rost şi de banii aceştia şi am plecat la acel cabinet. Doctoriţa care făcea analizele nu funcţiona non-ostop aşa că, după recoltarea sângelui am aşteptat-o să apară. Aşteptarea lângă un suflet drag, care suferă, este grea. Aşteptând pe hol, am auzit o discuţie între medicul veterinar şi un alt tovarăş de breaslă, discuţie din care am dedus că unul din cei doi nu-şi luase bilete pentru Monte Carlo iar celălalt îl dojenea, atenţionându-l că aşa a păţit şi el anul trecut când a fost în Maldive, a lăsat totul pe ultimele zile şi a fost nevoit să cheltuie mai mult. Am primit confirmarea bolii ce era suspicionată, adică babesioză. Am plecat la cabinetul care mă trimisese la analize şi am început tratamentul. Când am primit trimiterea, la consultaţia de cu câteva ore în urmă, am plătit 50 lei şi, ca într-o bâlbâială teribilă mi se cer alţi 50 lei. Plătesc, dar gândul îmi era la faptul că a doua zi nu mai aveam alţi 50 lei, dar trebuia să revin. Aparent fără legătură, întreb dacă doamna doctor a fost în concediu. Nemulţumirea interlocutoarei a fost evidentă privitor la faptul că Egiptul nu e Africa de Sud.
Am privit căţeaua mea dragă, care, alături de mulţii ei tovarăşi de suferinţă, care împreună cu stăpânii ce au mai multă dragoste decât bani, reuşesc să asigure concediile necăjiţilor care sunt în slujba sănătăţii lor canine. Mâine dimineaţă va trebui să merg din nou la cabinet. Nu am bani şi nici nu mă mai pot împrumuta. În grădină, într-un colţ, odihnesc, morţi de bătrâneţe sau de boli netratabile nouăsprezece căţei ce mi-au fost dragi dar acum se odihnesc după lunga veghe asupra casei mele şi a lor. Ce mă fac?
Monte Carlo aşteaptă şi eu nu mai am de unde să mă împrumut. Voi fi nevoit să mai sap o groapă în grădină?
Voi reuşi să mai prind un bilet la Monte Carlo?
Va emite vreun cabinet vreodată o chitanţă pentru sumele ce concură la binemeritata odihnă la Monte Carlo?
Veţi ajunge să mă vedeţi, pe mine sau pe vreunul dintre EI, la ştirile de la ora cinci?
Odihnă plăcută, domnilor. Noaptea e un sfetnic bun. Poate mai apucaţi biletele acelea şi poate mai găsesc de unde să mai împrumut bani să nu fiţi umiliţi la un două stele printre străini, departe şi cu dor de casă.