ascunsă în gura mea stă poezia
şi-mi cere să n-o divulg
stau supărat pe cuvinte
fără să am niciun dubiu c-o să regret
cineva mi-a spus că lumina e pentru ochi
şi întunericul pentru buze
mă înclin în faţa acestei rostiri
ca în faţa unei femei frumoase
o iau în braţe să nu-şi murdărească
tivul alb al rochiţei de praful
absurdului
mă gândesc
că poate cândva
îmi va fi deajuns o singură frază
să-mi scriu
opera magna