calul troian a intrat în cetate
n-a fost ca și cum i-am fi dat voie înăuntru
a intrat seara
cu o herghelie dinspre mare
nu l-a văzut nu l-a așteptat nimeni
a găsit un loc și poate s-a simțit la început bine
printre noi
nu știa nici ce este nici ce duce cu el
a ajuns să mănînce din mîinile noastre grăunțe
dar nimeni nu-și amintea să-l fi încălecat vreodată
nehotărît dacă să fie cal de povară sau de război
seara stătea în piața goală dintre zidurile sparte
fornăia ușor cu nările în vînt
unii credeau că este gînditor poate bolnav
cei mai glumeți spuneau că e artist
dar niciunul nu bănuia că dincolo de toate
el aștepta
trecură zile una după alta
și săptămîni și luni poate un an
tot mai misterios mai singur mai căutător
toți îl priveau pe sub lucarne
și pe la colțuri
dar într-o zi de sărbătoare
cînd vinul clipocea în vasele de lut
o voce a strigat din marea de popor
troian e zeul nostru oameni buni
el singur poate
să fie înțelept și salvator
și clătinîndu-se în fața calului pe rînd
se prosternară toți ca unul
doar el simți atunci
atîta ură și tristețe pentru ei
și mai ales
cum trupul i se schimbă-ncet
în scînduri căptușite
cu păcură şi lut

cînd calul troian a intrat în cetate
nu a fost ca și cum i-am fi dat voie înăuntru
a intrat seara împreună cu o herghelie de soi
nimeni nu l-a văzut nimeni nu l-a așteptat
și-a găsit un loc și poate
s-a simțit la-nceput bine la noi
cu siguranță nici el nu știa cine este
și mai cu seamă nu știa ce duce cu sine
dar chiar de s-a temut la-nceput mai apoi
a ajuns să mănînce din mîinile noastre grăunțe
să se-ascundă prin grajdurile noastre
de ploi
nu era cal rău deși singuratic și nimeni
nu își amintea să-l fi încălecat vreodată
ca o albină rătăcită fără roi
fără stăpîn nehotărît dacă să fie
cal vrednic de povară sau
cal pentru război

seara stătea în piața goală dintre ziduri
și fornăia ușor cu nările în vînt
cei mai glumeți spuneau că este visător
unii credeau că animalul e bolnav
dar alții bănuiau că mai presus de toate
este gînditor
și-așa trecură zile una după alta
și săptămîni și luni poate un an
troian tot mai misterios mai singur mai căutător
cetatea tot mai fascinată îl privea
pe sub lucarne pe la colțuri
ca pe-un ne-nțeles odor
iar într-o zi cînd era sărbătoare
boii tăiați și vinul clipocind în vasele de lut
o voce a strigat din marea aia de popor
troian e zeul nostru oameni buni
el singur poate
să fie înțelept și salvator

și clătinîndu-se în fața calului pe rînd
se prosternară toți ca unul
numai el se întreba
de ce avea atîta ură și tristețe pentru ei
și mai ales
de ce simțea
cum trupul i se schimbă
într-un trup inert
din lemn