Dincolo de atitudinea „revoltată” și plină de valoare literară în care m-au adus „nevinovatele” glume adăugate scrierilor mele, voiesc să spun că site-ul Hermeneia.com, atunci când l-am descoperit, mi-a apărut ca un mare și ales „salon” literar.
Aici nu mi s-a părut să fi fost chemați invitați speciali. Era binevenit oricine dovedea că poate scrie ceva poezie și oricine era dotat cu măsura respectului reciproc și a bunului simț.
Ceva ne apropie continuu de Dumnezeu: convingerea că ajutând zilnic un amărât vom fi răsplătiți pe măsură. Ideea ca mergând la biserică constant, nelipsind la nici o slujbă, spovedindu-ne și împărtășindu-ne după ce am ținut fiecare post, rostindu-ne rugăciunile după canon, la fiecare masă, dimineața și seara – ne face să credem că avem perspectiva Porților Cerului deschise. Aceste practici ne dăruiesc clipe, minute, ore, zile, ani, viață în plus.
„Buletinul INS privind populaţia ţării spune că suntem cam douăzeci de milioane şi ceva (datele finale ale recensământului plătit de UE urmând să fie făcute publice, conform înţelegerilor, abia în anul ce vine!), dintre care numai un sfert nu au ajuns la vârsta exercitării dreptului de vot, adică suntem cam cincisprezece milioane de cetăţeni români cu drept de vot, indiferent pe unde ne-am afla noi pe mapamond .
Discuţia pe care am început-o cu Marga a plecat de la un punct de vedere oarecum îngust şi, mai mult sau mai puţin, personal. Simt nevoia să lărgesc contextul. Pentru aceasta îmi permit să reproduc un text al lui Daniel Sur. El a apărut, fiind promovat de mine, în NOEMA vol. IV, nr. 1, 2005, pp.171 – 178 ( a se vedea www.noema.crifst.ro) , în cadrul rubricii „Altă generaţie”. (Îmi cer scuze pentru semnele aiurea care apar chiar pe prima pagină; ele se datorează unor incidente de pe serverul site-ului şi vor fi remediate curând, odată cu apariţia volumului X, 2011, care deja a ieşit de sub tipar). Textul respectiv a fost preluat din revista online Egophobia, cu acordul redacţiei şi al autorului.
Cine sapă groapa altuia…
Tudor Cristea se cheamă !
Iată ce ne-a fost dat să citim într-o bună zi, de sub pana unui om care n-a tradus un rând în viaţa lui, doar că s-a specializat în franceză predând limba asta la puşcăriaşi, de unde o fi învăţat argoul… românesc. Şi cum noi n-am tradus cartea la care se referă el în argo-slangul lui, utilizând noi o franceză curentă, uzuală dar literară, pe care el n-o mai ştie, s-a supărat foc şi a scris, pe un ton ex catedra demn de o cauză mai bună, un articolaş în care face şi desface legile şi regulile traducerii. În care, de fapt, demonstrează că habar n-are ce este aceea o traducere…, dar că se pricepe să arunce cu noroi în cei care se străduiesc să promoveze valorile româneşti prin traducere !
Comentarii aleatorii