În ultima vreme am observat că pe ici pe colo autorii români care locuiesc în străinătate sînt fie ”acuzați” că nu ar fi neaparat foarte patrioți sau că nu ar mai cunoaște sau respecta, vezi Doamne, limba română, și alte glumițe din astea care mai de care mai interesante. Un element de discordie ar fi și nerespectarea ”păstoririi” Academiei Române care de o vreme încoace ne învață unde trebuie să punem î și unde trebuie să punem â. Am ajuns însă la concluzia ca Academia Română și vajnicii ei susținători ar face tare bine dacă și-ar folosi aceste energii ”patriotice” în scopuri mai aproape de vatra părintească și de corectitudinea cu care se vorbește limba română acolo, la ei acasă, adică pe malurile însorite ale Dîmboviței.
Cine sapă groapa altuia…
Tudor Cristea se cheamă !
Iată ce ne-a fost dat să citim într-o bună zi, de sub pana unui om care n-a tradus un rând în viaţa lui, doar că s-a specializat în franceză predând limba asta la puşcăriaşi, de unde o fi învăţat argoul… românesc. Şi cum noi n-am tradus cartea la care se referă el în argo-slangul lui, utilizând noi o franceză curentă, uzuală dar literară, pe care el n-o mai ştie, s-a supărat foc şi a scris, pe un ton ex catedra demn de o cauză mai bună, un articolaş în care face şi desface legile şi regulile traducerii. În care, de fapt, demonstrează că habar n-are ce este aceea o traducere…, dar că se pricepe să arunce cu noroi în cei care se străduiesc să promoveze valorile româneşti prin traducere !
- Domnule poet Dorin Cozan, în primul rând, copleșit de acest moment în care ne-am adunat astăzi aici pentru a vorbi – căci ce este poetul dacă nu o pată de sânge care vorbește? – a vorbi, deci, despre un subiect etern uman și nu numai – the clone. În al doilea rând, aș întreba direct: există clone?
- Întrebați domnișoara dragă!
- Oh, sunteți spiritual, desigur... Deci, așa cum bunicul meu căuta pe cer, seara, când o aștepta pe Luna de la cireadă, aștepta extratereștrii, la fel mă întreb și vă întreb: există clonele? Și, dacă da, ce părere aveți dvs despre..?
partea întîi - sau despre cum poți începe cu stîngul
Cu oarece vreme în urmă am fost rugat de mai mulți să scriu ceva despre manifestul boierismului; să scriu „o reacție”, „un răspuns”, „o critică”, „o exegeză”. Am avut rezerve. Și asta în primul rînd pentru că în general nu îmi place să scriu ceva „din cauza cuiva” sau a „ceva”. Așa ceva ascunde, cel puțin pentru mine, un grăunte de secundaritate, de dependență iar eu am preferat întotdeauna să fiu proactiv în critica și în textele mele. Evident însă că asta e în mare măsură o iluzie. Lumea nu a început și nu se va sfîrși cu nici unul din noi. Continuăm să „trăim sub vremuri” oricît de independenți ne-am crede. Am lăsat așadar ideea criticii manifestului boierismului să se maturizeze, să o bată vîntul și arșița o vreme, să văd dacă mai suflă.
Comentarii aleatorii