o știam de mult. aproape din copilărie. de la început ochii aceia au spus "te iubesc". dar gura ei n-a rostit niciodată aceste cuvinte. doar tremura ușor, când o luam de mână sau ne jucam, până cădeam unul peste celălalt, în iarbă, la școală sau aiurea. apoi, anii au trecut, fiecare s-a dus în lumea lui.
nu știu de ce, dar mereu am păstrat ceva din ea, un gând, o idee, un zâmbet, și, mai ales, amintirile: nopțile întregi în care stăteam de vorbă, zile și zile, în care, uitând să mănânc, o căutam și o luam în brațe, fără a-i spune nimic. umărul pe care boceam, când vreo ea nu mă iubea etc, etc..
apoi, m-am apucat de scris. poezie. cu dragoste, cu ură, cu pasiune, cu tot ce vreți.
Ca urmare a unui dialog purtat cu Snowdon King alias Ionuț Caragea
1.
Una dintre cele mai mari plăceri ale adevăratului matematician și/sau fizician-matematician, este descoperirea "singularităților". Acestea îi provoacă un fior, ași spune, "orgiastic" (i.e. dionisiac și nu apolinic). Dionisiacul - in acest caz - tine de intuiția matematică a stabilirii premiselor (citește: axiomelor) unei teorii si nu de logica apolinica a demonstrației (cum susține Intuiționismul [1]). O adevărată revărsare de adrenalină spre creier - am zice astăzi - sau o ridicare instantanee a șarpelui (energetic) Kundalini din chakra "Muladhara" (care se găsește între organele sexuale și anus), până în "Sahasrara" (care se află în creștet), cum afirmă Tantrismul.
Thomas Morus stabilește în Utopia sa patru trebuințe fundamentale ale omului: foamea, dorințele sexuale, urinarea și defecarea. Varlaam Șalamov, scriitor poate la fel de mare ca Soljenițân, dar mai puțin cunoscut la noi și aiurea, analizează, ca medic și pușcăriaș de Gulag, aceste trebuințe în condițiile extreme ale spațiului concentraționar. Dorința sexuală este prima care dispare la deținuții Kolâmei (abstinența asceților de toate felurile demonstrează și ea acest lucru; așadar, domnul Freud ar putea să-și facă bagajele cu teoriile lui bazate pe visele cucoanelor irascibile!?). În lipsa hranei, urinarea și defecația ajung să fie nevoi tot mai rare în lagăr. Doar foamea persistă și te poate duce până la canibalism.
Ceva ne apropie continuu de Dumnezeu: convingerea că ajutând zilnic un amărât vom fi răsplătiți pe măsură. Ideea ca mergând la biserică constant, nelipsind la nici o slujbă, spovedindu-ne și împărtășindu-ne după ce am ținut fiecare post, rostindu-ne rugăciunile după canon, la fiecare masă, dimineața și seara – ne face să credem că avem perspectiva Porților Cerului deschise. Aceste practici ne dăruiesc clipe, minute, ore, zile, ani, viață în plus.
Nu am înţeles niciodată un anume tip de idioţenie. Că eşti stupid când trăieşti într-un oraş (să zicem Bucureşti) pe care îl scuipi cu aerul că ai vrea să bei apă plată cu lămâie după fiecare intromisiune a lui în tine, e aproape de înţeles. Mai ales când spiritul contradictoriu (prezent la marile genii), nu-i aşa, te face să spui (dezinvolt de ineptic) oh, mon amour, totuşi te ador şi te pup în fund că n-am ce face cu marile civilizaţii că-s acre. Deci da, tipul acesta de halucinaţie intelectuală (sic!) îl pot comprehensa. Doar pentru că tipologia e de rozătoare (nu guzgan) ci hamster. Din acela de când te uiţi în ochii lui uiţi cele două războaie mondiale şi te apucă grădinăritul.
Comentarii aleatorii