Cu oarece vreme în urmă am fost rugat de mai mulți să scriu ceva despre manifestul boierismului; să scriu „o reacție”, „un răspuns”, „o critică”, „o exegeză”. Am avut rezerve. Și asta în primul rînd pentru că în general nu îmi place să scriu ceva „din cauza cuiva” sau a „ceva”. Așa ceva ascunde, cel puțin pentru mine, un grăunte de secundaritate, de dependență iar eu am preferat întotdeauna să fiu proactiv în critica și în textele mele. Evident însă că asta e în mare măsură o iluzie. Lumea nu a început și nu se va sfîrși cu nici unul din noi. Continuăm să „trăim sub vremuri” oricît de independenți ne-am crede. Am lăsat așadar ideea criticii manifestului boierismului să se maturizeze, să o bată vîntul și arșița o vreme, să văd dacă mai suflă.

- Domnule poet Dorin Cozan, în primul rând, copleșit de acest moment în care ne-am adunat astăzi aici pentru a vorbi – căci ce este poetul dacă nu o pată de sânge care vorbește? – a vorbi, deci, despre un subiect etern uman și nu numai – the clone. În al doilea rând, aș întreba direct: există clone?
- Întrebați domnișoara dragă!
- Oh, sunteți spiritual, desigur... Deci, așa cum bunicul meu căuta pe cer, seara, când o aștepta pe Luna de la cireadă, aștepta extratereștrii, la fel mă întreb și vă întreb: există clonele? Și, dacă da, ce părere aveți dvs despre..?