Nu am înţeles niciodată un anume tip de idioţenie. Că eşti stupid când trăieşti într-un oraş (să zicem Bucureşti) pe care îl scuipi cu aerul că ai vrea să bei apă plată cu lămâie după fiecare intromisiune a lui în tine, e aproape de înţeles. Mai ales când spiritul contradictoriu (prezent la marile genii), nu-i aşa, te face să spui (dezinvolt de ineptic) oh, mon amour, totuşi te ador şi te pup în fund că n-am ce face cu marile civilizaţii că-s acre. Deci da, tipul acesta de halucinaţie intelectuală (sic!) îl pot comprehensa. Doar pentru că tipologia e de rozătoare (nu guzgan) ci hamster. Din acela de când te uiţi în ochii lui uiţi cele două războaie mondiale şi te apucă grădinăritul.
Discuţia pe care am început-o cu Marga a plecat de la un punct de vedere oarecum îngust şi, mai mult sau mai puţin, personal. Simt nevoia să lărgesc contextul. Pentru aceasta îmi permit să reproduc un text al lui Daniel Sur. El a apărut, fiind promovat de mine, în NOEMA vol. IV, nr. 1, 2005, pp.171 – 178 ( a se vedea www.noema.crifst.ro) , în cadrul rubricii „Altă generaţie”. (Îmi cer scuze pentru semnele aiurea care apar chiar pe prima pagină; ele se datorează unor incidente de pe serverul site-ului şi vor fi remediate curând, odată cu apariţia volumului X, 2011, care deja a ieşit de sub tipar). Textul respectiv a fost preluat din revista online Egophobia, cu acordul redacţiei şi al autorului.
- Domnule poet Dorin Cozan, în primul rând, copleșit de acest moment în care ne-am adunat astăzi aici pentru a vorbi – căci ce este poetul dacă nu o pată de sânge care vorbește? – a vorbi, deci, despre un subiect etern uman și nu numai – the clone. În al doilea rând, aș întreba direct: există clone?
- Întrebați domnișoara dragă!
- Oh, sunteți spiritual, desigur... Deci, așa cum bunicul meu căuta pe cer, seara, când o aștepta pe Luna de la cireadă, aștepta extratereștrii, la fel mă întreb și vă întreb: există clonele? Și, dacă da, ce părere aveți dvs despre..?
Ca urmare a unui dialog purtat cu Snowdon King alias Ionuț Caragea
1.
Una dintre cele mai mari plăceri ale adevăratului matematician și/sau fizician-matematician, este descoperirea "singularităților". Acestea îi provoacă un fior, ași spune, "orgiastic" (i.e. dionisiac și nu apolinic). Dionisiacul - in acest caz - tine de intuiția matematică a stabilirii premiselor (citește: axiomelor) unei teorii si nu de logica apolinica a demonstrației (cum susține Intuiționismul [1]). O adevărată revărsare de adrenalină spre creier - am zice astăzi - sau o ridicare instantanee a șarpelui (energetic) Kundalini din chakra "Muladhara" (care se găsește între organele sexuale și anus), până în "Sahasrara" (care se află în creștet), cum afirmă Tantrismul.
Comentarii aleatorii