Cred că literatura există fără reguli, în afara greșelilor evidente de gramatică
(exclud semnele de punctuație)
Cred că un site de literatură are nevoie întâi de literatură, ăsta trebuie să fie prime focus.
Altfel, cum spunea Bukovski, am facut prea multi poeti si prea putina poezie.
În schimb am făcut reguli, tot e bine nenea Charles, alții n-au făcut nici măcar atât.
Și mai zici că ai trăit în LA? Of, of...
Thomas Morus stabilește în Utopia sa patru trebuințe fundamentale ale omului: foamea, dorințele sexuale, urinarea și defecarea. Varlaam Șalamov, scriitor poate la fel de mare ca Soljenițân, dar mai puțin cunoscut la noi și aiurea, analizează, ca medic și pușcăriaș de Gulag, aceste trebuințe în condițiile extreme ale spațiului concentraționar. Dorința sexuală este prima care dispare la deținuții Kolâmei (abstinența asceților de toate felurile demonstrează și ea acest lucru; așadar, domnul Freud ar putea să-și facă bagajele cu teoriile lui bazate pe visele cucoanelor irascibile!?). În lipsa hranei, urinarea și defecația ajung să fie nevoi tot mai rare în lagăr. Doar foamea persistă și te poate duce până la canibalism.
Nu am înţeles niciodată un anume tip de idioţenie. Că eşti stupid când trăieşti într-un oraş (să zicem Bucureşti) pe care îl scuipi cu aerul că ai vrea să bei apă plată cu lămâie după fiecare intromisiune a lui în tine, e aproape de înţeles. Mai ales când spiritul contradictoriu (prezent la marile genii), nu-i aşa, te face să spui (dezinvolt de ineptic) oh, mon amour, totuşi te ador şi te pup în fund că n-am ce face cu marile civilizaţii că-s acre. Deci da, tipul acesta de halucinaţie intelectuală (sic!) îl pot comprehensa. Doar pentru că tipologia e de rozătoare (nu guzgan) ci hamster. Din acela de când te uiţi în ochii lui uiţi cele două războaie mondiale şi te apucă grădinăritul.
În ultima vreme am observat că pe ici pe colo autorii români care locuiesc în străinătate sînt fie ”acuzați” că nu ar fi neaparat foarte patrioți sau că nu ar mai cunoaște sau respecta, vezi Doamne, limba română, și alte glumițe din astea care mai de care mai interesante. Un element de discordie ar fi și nerespectarea ”păstoririi” Academiei Române care de o vreme încoace ne învață unde trebuie să punem î și unde trebuie să punem â. Am ajuns însă la concluzia ca Academia Română și vajnicii ei susținători ar face tare bine dacă și-ar folosi aceste energii ”patriotice” în scopuri mai aproape de vatra părintească și de corectitudinea cu care se vorbește limba română acolo, la ei acasă, adică pe malurile însorite ale Dîmboviței.
partea întîi - sau despre cum poți începe cu stîngul
Cu oarece vreme în urmă am fost rugat de mai mulți să scriu ceva despre manifestul boierismului; să scriu „o reacție”, „un răspuns”, „o critică”, „o exegeză”. Am avut rezerve. Și asta în primul rînd pentru că în general nu îmi place să scriu ceva „din cauza cuiva” sau a „ceva”. Așa ceva ascunde, cel puțin pentru mine, un grăunte de secundaritate, de dependență iar eu am preferat întotdeauna să fiu proactiv în critica și în textele mele. Evident însă că asta e în mare măsură o iluzie. Lumea nu a început și nu se va sfîrși cu nici unul din noi. Continuăm să „trăim sub vremuri” oricît de independenți ne-am crede. Am lăsat așadar ideea criticii manifestului boierismului să se maturizeze, să o bată vîntul și arșița o vreme, să văd dacă mai suflă.
Comentarii aleatorii