Thomas Morus stabilește în Utopia sa patru trebuințe fundamentale ale omului: foamea, dorințele sexuale, urinarea și defecarea. Varlaam Șalamov, scriitor poate la fel de mare ca Soljenițân, dar mai puțin cunoscut la noi și aiurea, analizează, ca medic și pușcăriaș de Gulag, aceste trebuințe în condițiile extreme ale spațiului concentraționar. Dorința sexuală este prima care dispare la deținuții Kolâmei (abstinența asceților de toate felurile demonstrează și ea acest lucru; așadar, domnul Freud ar putea să-și facă bagajele cu teoriile lui bazate pe visele cucoanelor irascibile!?). În lipsa hranei, urinarea și defecația ajung să fie nevoi tot mai rare în lagăr. Doar foamea persistă și te poate duce până la canibalism.
Sînt patriot? Nu știu. Iubesc România? Da. O urăsc? Da. Îmi pasă de ea? Uneori. Mă doare pentru ea? Totdeauna. Visez în românește? Nu visez. Vorbesc românește? Cred că da. Disprețuiesc pe români? Da. E o generalizare? Da. E corectă? Nu. Chiar disprețuiesc pe toți românii? Nu. Mi-e dor de România? Uneori. Mă afectează România? Nu. Aș vrea să mă întorc în România? De ce? Fac ceva pentru România? Da. Se merită? Nu știu. Ce înseamnă a fi român? Nu mai știu. Sînt mîndru că sînt român? Nu știu. Mă doare România? Da. Are sens ce scriu aici? Nu știu. Ce înseamnă istoria României pentru mine? O enigmă. Ce cred despre România? Că există. Ce cred despre viitorul României? Nu cred nimic. E frumoasă România? Nu e femeie. Îmi pare rău că am plecat din România? Nu. Îmi pare bine? Da.
Cine sapă groapa altuia…
Tudor Cristea se cheamă !
Iată ce ne-a fost dat să citim într-o bună zi, de sub pana unui om care n-a tradus un rând în viaţa lui, doar că s-a specializat în franceză predând limba asta la puşcăriaşi, de unde o fi învăţat argoul… românesc. Şi cum noi n-am tradus cartea la care se referă el în argo-slangul lui, utilizând noi o franceză curentă, uzuală dar literară, pe care el n-o mai ştie, s-a supărat foc şi a scris, pe un ton ex catedra demn de o cauză mai bună, un articolaş în care face şi desface legile şi regulile traducerii. În care, de fapt, demonstrează că habar n-are ce este aceea o traducere…, dar că se pricepe să arunce cu noroi în cei care se străduiesc să promoveze valorile româneşti prin traducere !
Dincolo de atitudinea „revoltată” și plină de valoare literară în care m-au adus „nevinovatele” glume adăugate scrierilor mele, voiesc să spun că site-ul Hermeneia.com, atunci când l-am descoperit, mi-a apărut ca un mare și ales „salon” literar.
Aici nu mi s-a părut să fi fost chemați invitați speciali. Era binevenit oricine dovedea că poate scrie ceva poezie și oricine era dotat cu măsura respectului reciproc și a bunului simț.
Comentarii aleatorii