Nu am înţeles niciodată un anume tip de idioţenie. Că eşti stupid când trăieşti într-un oraş (să zicem Bucureşti) pe care îl scuipi cu aerul că ai vrea să bei apă plată cu lămâie după fiecare intromisiune a lui în tine, e aproape de înţeles. Mai ales când spiritul contradictoriu (prezent la marile genii), nu-i aşa, te face să spui (dezinvolt de ineptic) oh, mon amour, totuşi te ador şi te pup în fund că n-am ce face cu marile civilizaţii că-s acre. Deci da, tipul acesta de halucinaţie intelectuală (sic!) îl pot comprehensa. Doar pentru că tipologia e de rozătoare (nu guzgan) ci hamster. Din acela de când te uiţi în ochii lui uiţi cele două războaie mondiale şi te apucă grădinăritul.
”Pleacă-ai noştri/ Vin ai noştri/ Noi rămânem tot ca prostii” (Din flklorul mioarelor)
*
Dan Puric face distincţia între „Naţiune” şi „populaţie”. Naţiune: ceea ce există adânc în fibra unui neam. Dacă vreţi „Matricea stilistică” în termenii lui Blaga. Populaţie: ceea ce trăieşte vremelnic într-un topos geografic vidat de tradiţia rădăcinilor.
Voi ridica acum o problemă a istoriei recente a Naţiunii noastre devenită populaţie cu unele reminiscenţe, la modă, superficiale, „creştin-ortodoxe”.
„Buletinul INS privind populaţia ţării spune că suntem cam douăzeci de milioane şi ceva (datele finale ale recensământului plătit de UE urmând să fie făcute publice, conform înţelegerilor, abia în anul ce vine!), dintre care numai un sfert nu au ajuns la vârsta exercitării dreptului de vot, adică suntem cam cincisprezece milioane de cetăţeni români cu drept de vot, indiferent pe unde ne-am afla noi pe mapamond .
O mare nedumerire m-a cuprins răsfoind anul acesta agenda de festival când din paginile destinate concursurilor a lipsit poate cea mai spectaculoasă secțiune, cea de canto. Cum e posibil ca un mare impresar și manager artistic, precum Ioan Hollender, director al unei prestigioase instituții muzicale și culturale din inima Vienei să închidă ochii la o astfel de absență, când ar fi fost poate cel mai nimerit moment de a selecta noi talente, deschizând porțile unor cariere lirice. Și totuși...
Thomas Morus stabilește în Utopia sa patru trebuințe fundamentale ale omului: foamea, dorințele sexuale, urinarea și defecarea. Varlaam Șalamov, scriitor poate la fel de mare ca Soljenițân, dar mai puțin cunoscut la noi și aiurea, analizează, ca medic și pușcăriaș de Gulag, aceste trebuințe în condițiile extreme ale spațiului concentraționar. Dorința sexuală este prima care dispare la deținuții Kolâmei (abstinența asceților de toate felurile demonstrează și ea acest lucru; așadar, domnul Freud ar putea să-și facă bagajele cu teoriile lui bazate pe visele cucoanelor irascibile!?). În lipsa hranei, urinarea și defecația ajung să fie nevoi tot mai rare în lagăr. Doar foamea persistă și te poate duce până la canibalism.
Comentarii aleatorii