de cine m-am îndrăgostit recent

imaginea utilizatorului francisc

o știam de mult. aproape din copilărie. de la început ochii aceia au spus "te iubesc". dar gura ei n-a rostit niciodată aceste cuvinte. doar tremura ușor, când o luam de mână sau ne jucam, până cădeam unul peste celălalt, în iarbă, la școală sau aiurea. apoi, anii au trecut, fiecare s-a dus în lumea lui.
nu știu de ce, dar mereu am păstrat ceva din ea, un gând, o idee, un zâmbet, și, mai ales, amintirile: nopțile întregi în care stăteam de vorbă, zile și zile, în care, uitând să mănânc, o căutam și o luam în brațe, fără a-i spune nimic. umărul pe care boceam, când vreo ea nu mă iubea etc, etc..
apoi, m-am apucat de scris. poezie. cu dragoste, cu ură, cu pasiune, cu tot ce vreți.
recent, am reîntâlnit-o. pur și simplu, din senin. bucuria și groaza de a fi față în față cu ea...primele cuvinte, primele atingeri, prima noapte de dragoste...acum, când scriu mâinile îmi tremură, ca trupul ei altădată.
nu vreau să știu de reguli, de oameni, de avantaje, de riscurile enorme pe care le implică relația noastră. de nedreptățile care i se fac. pentru că sunt nebun după ea. nici nu știți. n-o cunoașteți, deși ați trecut pe lângă ea. poate i-ați atins rochia, poate chiar ați iubit-o în secret. dar, nu, n-o cunoașteți. sunt egoist, recunosc, dar, nimic, nimic, nu mai contează în fața ei. pur și simplu, mă dizolv când mă privește. mai știu că sunt plictisitor, ca orice îndrăgostit. oricât aș scrie, n-aș putea descrie ceea ce simt pentru ea. ea este regina, frumoasa frumoaselor, mama tuturor copiilor, iubita iubitelor, copilul, sora și fratele...etc, etc..
de nimic nu-mi mai pasă în această primăvară. sunt îndrăgostit. sunt nebun după ea.
numele ei? vreți să știți numele ei? ce cuvânt poate cuprinde minunea, viața, totul?
numele ei este simplu și frumos și curat. este Proza. :)

Revistă literară: 

Comentarii

vezi ca am impresia ca de dragul ei ai scris o proza si ai incadrat-o la poezie

da, acum vad. am corectat. multumesc

unu: cred ca titlul e absolut burlesc. doi: mesajul e clar de tip personale sau cutia cu nisip desigur in ideea ca acolo face pisica pipi trei si onwards: un text ca un vant pe care-l tragi primavara dupa o iahnie de fasole uscata de asta iarna Eu intotdeauna am considerat "pur si simplu" o expresie inculta, noroc cu incadrarile astea noi pe Hermeneia ca poti sa postezi orice vant la o categorie alambicata tot ce ai de facut e sa slabesti putin incordarea dintre fese.