am pierdut o viaţă
mergând mereu pe mijlocul drumului
între cele două sensuri
pe linia trasă cu vopsea albă
cu spatele drept şi privirea înainte
de parcă aş fi purtat pe cap un coş
cu o pasăre adormită
poate era mai bine dacă viaţa
m-ar fi prins de chică să mă scuture cu totul
aşa cum unii prind căţeii abia fătaţi
şi îi ţin cu capul dedesubt
în căldarea cu apă de ploaie
dar eu mergeam înainte
mă temeam să nu zboare pasărea
de pe creştet
departe de oraş de ţară de planetă
în noaptea din spatele meu
unde cineva pune la suflet
eclipsa totală a pământului
Poezie:
Comentarii
eu
nicodem -
aş modifica la versurile:
"m-ar fi prins de chică să mă scuture cu totul" - la totul aş zice zdravăn;
"departe de oraş de ţară de planetă" - la planeta as zice (de) casă;
"eclipsa totală a pământului" - a lunii.
dar şi aşa mie mi-a plăcut într-atât cât să dau o peniţă. pentru coşul din cap cu pasărea adormită.
Mulţumesc Nicholas :) Nu ştiu
Cristina Moldoveanu -
Mulţumesc Nicholas :) Nu ştiu de ce, şi mie îmi e drag poemul acesta. La zdravăn m-am gândit şi eu, dar totuşi las aşa. În ce priveşte luna şi planeta, nu modific, fiindcă acolo mă gândeam la o inversare a perspectivei, aceasta e ideea, din afară văd o eclipsă de pământ, aşa cum pe pământ se vede eclipsa de lună. Adică mă detaşez într-atât de nimicul bunurilor sau neajunsurilor mele pământeşti, încât e ca şi cum le-aş privi din afara planetei. În poezia mea altcineva vede eclipsa, din noaptea trecutului meu, desigur un alt avatar al meu.