mă întorc seara acasă
ca într-un fagure părăsit
un zbor fără noimă deasupra unui oraş nefecundat
pe bibliotecă urma unei căni de cafea
peste ea alte urme de parcă mi-aş fi dat întîlnire într-un punct fix
mă surprind rostind oameni care au fost odată ai mei
îmi vine să mă îmbrăţişez
să-mi las capul pe inimă ca pe umărul unui prieten
şi să plîng
e atîta tristeţe că pînă şi ferestrele nu-mi mai arată luna
de teamă să nu-mi recidiveze tumorile
cel mai mult îmi lipseşte apropierea
mirosul de lapte fiert al unui trup
încremenirea în doi
sau cine ştie
de prea mult timp m-am obişnuit să fac cîţiva paşi
în speranţa că voi întîlni paşii făcuţi înainte
iar acum....
acum creierul meu chircit ca un deţinut pe podeaua osoasă
nu mai înţelege nimic
de ce tot rostesc oameni
de ce mi-aş dori să fiu un monstru de paie
căruia cineva să-i dea foc
în speranţa unui anotimp mai fertil
demult obişnuiam să mor noaptea
cu gura plină de inima altuia
acum car zilele după mine
de parcă aş duce cu sania prin pădure
o femeie în chinul facerii
Comentarii
- întâlnire -
a.a.a. -
E un text bun, care nu incorsetează în versuri-praştie nişte trăiri şi momente. Un text care are curajul să-i spuna tristeţii "tristeţe", nu foarte elaborat, nu plin de şocuri expresive, nu teribil. E o poezie în care cititorul şi autorul se află unul pe celălalt la întâlnirea cu firescul.
- ... -
a.a.a. -
Raluca, îmi pare rău că trebuie să-ţi dau vestea proastă că lumea nu se învârte în jurul tău. Persoana ta nu mă interesează. Eu mi-am expus o opinie, nimic mai mult. În ceea ce priveşte valoarea literară a lui Emilian, a mea şi a ta - să spunem doar că nu e elegant deloc să te apuci să faci comparaţii.
- rog -
a.a.a. -
Şi am să te rog să nu mai revii cu nimic, dacă nu este legat strict de text. Nu face ca acest text să fie despre tine, aşa cum ai făcut sub "Alb şi roşu" sau sub altele. La fel şi pe viitor, nu doar aici.
Un text ca o lungă aşteptare,
Aimee -
Un text ca o lungă aşteptare, o tristeţe pietrificată... Merită recitit.
Raluca,
Virgil -
te rog sa te consideri avertizata. La urmatoarea incalcare, de genul acesta, a regulamentului este posibil sa ai contul suspendat pe Hermeneia.
Imi cer scuze de la Emilian ca sint nevoit sa fac astfel de comentarii disciplinatorii aici.
Despre text. Parerea mea, Emilian, este ca va trebui sa te auto-depasesti. Deja simt ca folosesti aceleasi pensule, aceleasi culori, aceeasi tusa, again and again. Chiar ultima strofa, suna mai degraba a tragism din filmele care placeau in atmosfera conturata a modernismului. Acum e altfel. Si tu o stii. E nevoie de rafinament(rafinare), inovatie si surprinzator. Altfel risti o anumita plafonare.
Singura strofa care mi se pare remarcabila este penultima.
Doar umila mea parere.
melancolie
mignona -
melancolie crestată adânc în care simți mirosul tristeții.
mie textul imi aduce aproape
anna -
mie textul imi aduce aproape relatii tandre si vechi, dintr-o realitate care te urmareste prin toate camerele in care ai locuit, totul s-a intamplat intr-un trecut care revine in forta, totul pare acum mai mult un vis decat o traire autentica, un desert in care nu se mai contureaza Fata Morgana... doar tristetea e profunda si dureroasa ca o nastere grea.
mi-a placut mult ca de altfel tot ce scrie Emilian
Anna
dupa cum s-a mai spus si mai
Madalina Cauneac -
dupa cum s-a mai spus si mai sus, este un text bun care merita periat, si desi nu ai s-o faci cred totusi ca ar trebui sa mai privesti inca o data la rece starea asta. sunt cateva versuri superbe, penultima strofa fara al treilea vers si ultima strofa sunt, as indrazni sa spun- marca Emilian Pal, celelalte au potentialul de a fi.
ideea este urmatoarea, nu este treaba poetului de a scrie pentru cineva, pentru a placea cuiva sau pentru a educa pe altcineva. de fapt, artistul scrie pentru cel mult alti artisti. punct. zicea adrian mai sus ca asta este un text curajos- este, insa fara a cauta sa-i spui tragismului pe nume in cel mai bun mod posibil cand ai posibilitatea sa o faci este pur si simplu pacat.