bobadil -
să recunosc
ascult beat-uri tot mai rare
și gândesc în ritmuri tot mai lente
de parcă zilele care trec
impasibile ca un avion utilitar
pe deasupra capului meu
mă stropesc de acolo, de sus
din înaltul Soarelui lor de Amiază
cu un praf de plumb
doar noaptea și doar uneori
prin fereastra întredeschisă
mi se pare că întrezăresc un alt Soare
ceva mai mic,
mai blând, mai îngăduitor cu mine
și cu toate greșelile mele
atunci la El cad în genunchi, mă închin
mă rog să mă ierte,
să-mi dea mie azi
pâinea cea de toate zilele
și să-mi ierte mie toate greșelile mele
așa cum și eu iert greșiților mei
ai mei îmi spun că mă aud cum
uneori noaptea mă rog cu fereastra deschisă
să nu ne mai vină
facturile
pe ultima lună
Poezie:
Comentarii
aici
nicodem -
ai reuşit-o Andule, ai dat cu nuca drept în colac. (adică, nu în perete). de data asta îmi place, ai adus şi tu ceva mai subtil, mai
miezos. finalul e dur. penultima strofă e cam aglomerată de prea multele mie, mie, mele, mei, dar dacă Dumnezeu te iartă, cu mine eşti ok.
atâta de
Ottilia Ardeleanu -
umil eşti în poemul ăsta, Andule, că mai să cred că nu eşti tu!
dar, dacă mă gândesc mai bine, chiar tu eşti, de te închini, pe rând, lui Dumnezeu, Soarelui şi Lunii - căci El este Tot ceea ce a creat, se confundă cu propria Creaţie, este însăşi Lumea, Mediul, oricine şi orice - înţeleg că ai scris textul acesta în Ziua a Patra, după ce apăru Luminătorul Mare şi Luminătorul Mic, iar azi, când apărurăm şi Noi pe aci, îl postaşi.
toate ca toate dar ,să ştii că de Facturi nu ne scapă nimeni!
în orice caz, mi-a plăcut cum ai pus problema. şi acele "beat-uri tot mai rare".
în consecinţă, vin şi eu cu o peniţă. ia vezi, te poate scăpa de ceva, cumva?!
Cine a ridicat plumbul in aer?
vladimir -
Bineinteles ca Andu, pe cat de romantic pe atat de optimist in esenta fiintei lui, nu poate sa se ia in serios pana la capat ori poate doar ne da impesia de poanta, "rusinandu-se" de asa nuditate de constiinta, expusa public.
Textul incepe intr-un registru relativ boem, ca un soi de hint pentru ceea ce urmeaza in urmatoarele doua strofe, arie poetica ce se intainde pana la fereasta aceea deschisa cu toate tentatiile si provocarile ei "nocturne". Partea aceasta de mijloc are marea virtuate de a fi scrisa fara floricele, rudimentar (cu sensul de neprelucrat) ceea ce imi aduce cumva aminte de un text pe care eu si Andu l-am scris candva - pe hartie - care cu toate imperfectiunile lui, avea aceeasi naturalete.
Ma tot gandesc cum as fi terminat dupa...
ai mei îmi spun că mă aud cum
uneori noaptea mă rog cu fereastra deschisă
si cu trecerea secundelor cred ca si eu as fi cedat tentatiei de a rasuci perspectiva... deh nici chiar grecii nu au rezistat dionisiacului si au cazut la final in apolinic :)
aici
bobadil -
Mulțumesc vouă ce poate fi mai frumos decât să comunicăm ?
Este meritul Hermeneiei să o recunoaștem că ne găzduiește.