îmi beau yerba mate încet
obrazul pe masă aplec
lemnul vorbește
în limba lui de ascet
despre mîini nerăbdătoare și aspre
stropite cu ceară
tăieturi de cuțit
și piatră amară
într-un colț un ciob mă privește
ca un ochi de profet
mă ridic universul se-ntoarce
cu fața la mine din nou
povestea se-ascunde
în mirosul acela de lemn
și oțet
ţara celor o mie şi una de păcate
ţara oamenilor trişti
unde nu s-a mai rîs cu buzele pînă la graniţe
de pe vremea împăratului roşu sau a împăratului verde
cine să ştie
poveştile amintesc de feţi-frumoşi de ilene cosînzene
de purici voinici ce săreau în al nouălea cer cu nouăzecişinouă de oca la picioare
Comentarii aleatorii