ne plouă ne ninge şi ne arde
soarele ei de treabă
păi sunt zilele noastre spune o bătrînică
sunt nişte frumuseţi de babe şi
toată treaba e s-o laşi cum a căzut
numai aşa îţi uşurează inima
să fugă imprevizibil
ca un copil
altfel orice scăfîrlie e plină de ieri
obeză de amintiri de cunoscut
de răul ei strict necesar
îți scriu cum scrii la despărțire
hotărât cu mâna caier de spaimă
firul – firul cu de la sine putere
alunecă printre degete
mângâietoare la despărțirea de caier
torcătoare de sine
roabă între buzele nopții
i-am tors vagoane de spaimă
le-am împletit în fire
le-am despărțit în pânze
vagoane de putere pe șinele sângelui
valuri de memorie clandestină
aşa cum se trezesc nebunii sau muribunzii
vreau să bag praf de puşcă în ceasul deşteptător
în cucurigu’ lor de paştile cailor
să electrotro-explodez
în toate necroloagele
în toate măcelăriile
şi-n toţi aşteptătorii bucuriei de-a trăi
pînă cînd visaţi poveşti cu gura căscată
şi pînă unde ajungeţi în labirintele nimicniciei?
cu doamna în maşină
zice
uite-o pe prietena mea Mariana
frînez brusc şi claxonez de două ori
mai era cam un kilometru pîna la bloc avea bagaje
să o luăm poate mai schimbăm o vorbă
am zis
femeia s-a arătat mirată nu era Mariana
am pornit în trombă
mai mult de ruşine
Comentarii aleatorii