într-o zi nimeni nu va mai putea scrie doar cu litere
nu știu cât de departe e ziua aceea
știu doar că toți cei care poartă cocoașă
se vor îndrepta încet
senin
vor privi zâmbind împrejur
iar apoi
ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic
se vor îndrepta spre locul
în care un foc rece
verzui
va arde fără zgomot
literele lipsite de suflet
totul însă nu se va termina aici
l-am întîlnit astăzi pe dumnezeu în ikea
căuta nişte scînduri pentru un dulap mai mare
şi nişte scaune
pipăia lemnul cu buricul degetelor
parcă citind vîrsta copacilor
ce ai face cu o oră dacă ţi-aş da-o
m-a întrebat fără să mă privească
mirosea a transpiraţie şi a motorină
o oră
am eu obsesia asta o oră e ceva prea puţin
ultimatum grabă criză moarte goană
sună a hemoragie de timp
Curg fântânile-n cuvinte de sticlă
lacrimile ploii prefăcute-n vin
să-mi limpezesc glasul cu tandreţe
de întâmplările căzute în gol
tu departe o amfora plină
cu tot ce s-a sedimentat
împarţi trecutul lucrării
dincolo e focul care mistuie inima
trecere a timpului prin săbii de umbre
lumina îţi topeşte ceară pe frunte
turnat în bronz in statuile
din piaţa mare a oraşului medieval
ne plouă ne ninge şi ne arde
soarele ei de treabă
păi sunt zilele noastre spune o bătrînică
sunt nişte frumuseţi de babe şi
toată treaba e s-o laşi cum a căzut
numai aşa îţi uşurează inima
să fugă imprevizibil
ca un copil
altfel orice scăfîrlie e plină de ieri
obeză de amintiri de cunoscut
de răul ei strict necesar
Comentarii aleatorii