ne plouă ne ninge şi ne arde
soarele ei de treabă
păi sunt zilele noastre spune o bătrînică
sunt nişte frumuseţi de babe şi
toată treaba e s-o laşi cum a căzut
numai aşa îţi uşurează inima
să fugă imprevizibil
ca un copil
altfel orice scăfîrlie e plină de ieri
obeză de amintiri de cunoscut
de răul ei strict necesar
ţara celor o mie şi una de păcate
ţara oamenilor trişti
unde nu s-a mai rîs cu buzele pînă la graniţe
de pe vremea împăratului roşu sau a împăratului verde
cine să ştie
poveştile amintesc de feţi-frumoşi de ilene cosînzene
de purici voinici ce săreau în al nouălea cer cu nouăzecişinouă de oca la picioare
un singur sat în memorie
bunicii în bucătăria din spate
aveau o casă cu două camere hol mare şi cămară
mirosul de curat şi cîrnaţi afumaţi.
pe atunci visam să am şi eu un hol mare cu două fotolii şi masă
la bloc abia de te puteai întoarce
şi bunicii stăteau în bucătăria de vară.
era o alee betonată apoi veceul pînă la care făceai cîţiva paşi
mă speriau viermii ce se urcau fără ţintă.
Comentarii aleatorii