aşa cum se trezesc nebunii sau muribunzii
vreau să bag praf de puşcă în ceasul deşteptător
în cucurigu’ lor de paştile cailor
să electrotro-explodez
în toate necroloagele
în toate măcelăriile
şi-n toţi aşteptătorii bucuriei de-a trăi
pînă cînd visaţi poveşti cu gura căscată
şi pînă unde ajungeţi în labirintele nimicniciei?
Apărea în visurile mele
ca un om venit din altă dimensiune lumească
un străin îmbrăcat într-o cămasă albă de in
lungă până-n talpa pământului
pe mâneci avea presărat prafuri de stele
şi-n ochi îi puteai zări tot albastrul universului
era diferit de toţi oamenii oraşului meu
şi de vieţile lor reale
mâinile lui albe aveau degete lungi
degete pe care le simţeam uneori mângâindu-mă
Curg fântânile-n cuvinte de sticlă
lacrimile ploii prefăcute-n vin
să-mi limpezesc glasul cu tandreţe
de întâmplările căzute în gol
tu departe o amfora plină
cu tot ce s-a sedimentat
împarţi trecutul lucrării
dincolo e focul care mistuie inima
trecere a timpului prin săbii de umbre
lumina îţi topeşte ceară pe frunte
turnat în bronz in statuile
din piaţa mare a oraşului medieval
Când un bărbat iubeşte o femeie
iarba lui creşte
preţ de două inimi
atât cât
să-şi poată ascunde
bătăile
prin crudul cald al clorofilei
nici o talpă
n-ar cuteza s-o calce
doar sărutul
îşi spală-n rouă
mugurii nesparţi de buza primăverii
într-un colţ de lumină
ochiul tăcut
pândeşte
dansul divin al femeii gheişe
ah
ce n-aş da
să-l cunosc
să-l simt
să-i pot mângâia perfecţiunea
Comentarii aleatorii