un curcubeu era degetul acela în mâna mea. și bărcuțele
tot mai îndepărtate sunt oare bătăile inimii? // nu te aud.
răspunde-mi, liniște dureroasă! vreau să fii cu mine și

după. zi, hai zi măcar ce nu poți uita. // îmi plăcea când
era la serviciu și vorbeam la telefon: cineva cu cineva sau
cu florile; prin ombilic. de când s-a mutat în țara fără

Cât de trist este oraşul
când moare o iubire
nimicul
se instalează
prin pupile
ca o interfaţă plină de sensuri
neplauzibile
sau de cele mai multe ori neînţelese
oamenii aleargă
în sensul opus al acelor de ceasornic
sperând
regăsirea
unei dimineţi trezite în doi
undeva
lângă poarta sărutului
masa tăcerii
ţine-n secret un infinit tăiat
cineva
mi-a spus ca acolo pe ultima treaptă