ningea mult prea insistent
fulgi mari aproape cât ochiul
pe nări pe buze întredeschise pe şalul alb
dantelat de la bunica
exact când nu ar fi trebuit să-l port
aveam profil de stutuetă de porţelan
ca o fată rusoaică mândră de cocoşnic

după mai mult timp mă opream respiram rar
mă îneca întâi plânsul apoi oftatul
în cele din urmă sughiţul
poate de frig de nedumerire
de povestea stranie despre vinul cald cu scorţişoară
cum de s-a ascuns el în sângele meu atunci
doar crescusem cu cireşe amare şi frunze de măcriş sălbatic
sorbisem spuma laptelui muls toată copilăria fără să plâng
pe velinţa aspră din lână de oaie ţurcană

cum a ajuns bărbatul acela în valţurile inimii mele
şi nu s-a măcinat cu totul
numai lacrimile se mai lipeau de nări de pleoape întredeschise
ca un clei din rană de scoarţă de vişin
nicio barieră niciun semn de sens unic
niciun semafor aprins
ori vreo biserică cu moaşte ferecate