la urma urmei oamenii nu vor
decît să treacă prin tine
ca pe un pod acoperit cu șindrilă
ca printr-o hrubă a turnului cu ceas
se înghesuie își sacrifică bagajele
uneori se dezbracă de tot
lipindu-se de pielea rece a interiorului tău
ca atunci cînd îți treci mîna
prin trupul unui miel sacrificat
ca să îi scoți neatinsă de cuțit inima
privirile lor îți vor spune ineluctabil
că trebuie să treacă
și asta nu se mai poate negocia
tu nu ești nu poți să mai fii
decît o intersecție oarbă
un cumul de cauze așteptîndu-și efectul
o distorsiune în geometria iubirii
iar ei doar victimele unei migrații
spre miază-ziua în care amintirea
este o simplă cicatrice
mult prea intimă pentru a mai avea
importanță vreodată