Eram, așa, fericit
Mă temeam să nu dispar când pocneai din degete.
Și de umbra mea eram îngrozit
Să nu întindă până la tine sceptrul fricii
Să nu urci pe el
Să ridici un deget, oricare.
Sufletu`-mi s-ar pune și-acum cu botul pe labe.
În genunchi, amețit, s-ar holba, recunosc, la genunchii tăi luminoși
Ca niște globi din pânză care rotesc, care absorb toată violența.
Și apoi grija.
Eram cu toții de acord că forța lor de frecare e foarte tare
Și număram câte globule albe săreau bine gardul.
Și câte nu, și roșeau, logic
Când greșeam, îmi luai dragostea deoparte
o măsurai cu rotula
și nu-nțelegeam cum de ieșise mai mare.
O băgam în sân și plecam.
Apoi, vai, toată ziua frecam menta
Cu privirea în pământ
Și, orbitor, cuțitul răbdării în ea
“Încă puțin și toată iubirea se scurge!”, țipam
“Încă puțin și pot da cu tine de pământ!”, săream și țipam pe lângă
„Încă puțin”, și băteam din palme
Apoi, în gând,
ne dădeam pe-amândoi cu curul de pământ
Și tot mai hlizit
Mai împânzit
Îi ceream mâinile.
Adormeam cu ele sub cap.
Sunt așa fericit!
Așaaaa.. împânzit
“În ce an suntem?”
Întrebau, una câte una, mâinile, și căscau.
Comentarii
anna -
o poezie despre durata subiectivă: „in ce an suntem” , despre trăirea ce împrumută zambete dintr-un trecut ce o ia înaintea prezentului, mereu intre metafizic si real dar care iese din plan abstract prin folosirea timpului prezent la final, „ sunt asa fericit” , spre deosebire de folosirea trecutului la inceput de poem „eram asa fericit” … de fapt cred ca e o stare de hiatus cand te simti stapanul unui timp trecut, ce simti ca inca iti apartine … mi s-au lipit de suflet prin simplitatea si naturaletea tonului, versurile: "Când greșeam, îmi luai dragostea deoparte" , la fel: " Îi ceream mâinile. Adormeam cu ele sub cap" o poezie ce dezvaluie trairea prin toti porii, cu fricile acelea inerente dar cu atat mai frumoase, mai senzuale, ale adolescentei, ( nu stiu axact de ce dar imi suna ca niste rememorari pe panza unui timp adolescent) : "Mă temeam să nu dispar când pocneai din degete" imi place si „ impanzitul” acela, cu accentul lui ludic, care apropie de zambet...
francisc -
anna, ai spus f bine aici "e o stare de hiatus cand te simti stapanul unui timp trecut, ce simti ca inca iti apartine …" nu stiu insa cine si cui apartine, pana la urma. si la ce bun toate astea? poate de asta mi am permis sa vorbesc ...adolescentin. com ul tau mi a amintit de sfatul unui om care mi a zis odata ca mai important decat scrisul este tacerea dintre texte. si din ele. na, ca m ai emotionat :D
bobadil -
Dorine, imi cer iertare ca uite, citesc abia acum textul asta al tau, nu stiu de ce mi-a scapat neobservat la momentul postarii, pesemne de vina este oboseala mea cu care convietuiesc de-o vreme incoace sau incertitudinea care imi da si aceasta lipsa de credibilitate oneroasa semnalata atat de bine de unu' tanar con-satean (con-sitean) de-al nostru. Marturisesc ca si pe mine, ca si pe tine, m-a emotionat comentariul annei, "un trecut ce o ia inaintea prezentului" "trairea prin toti porii" si alte chestii incredibile. Dar hai sa lasam ceeace stim cu totii foarte bine si anume ca nici poetul nu e facut ci doar nascut dar comentatorul e mai rau... asta nici macar nu s-a nascut inca pe aici. Deci "eram asa, fericit" - un incipit care te aseaza confortabil in fotoliul din sufragerie si te intrebi: ok, what's next. "ma temeam sa nu dispar cand pocneai din degete" - asta poate fi o noua fobie si a disparut linistea de tot. In cheia asta daca citesti mai departe restul poemului ti se pare o relatare a unui moment de delirium tremens, si de aceea ma intreb daca asta ai urmarit de fapt, pentruca daca aplic o alta cheie de citire iese cu totul altceva. Incipitul la tine mereu da tonul. De fapt, multe dintre poemele tale sufera de aceasta "previzibilitate" care te face ca, atunci cand ai citit finalul sa spui ceva de genul "bineinteles", ca un sistem de-al lui popper care, odata stabilite axiomele, tot ce-ti mai ramane este sa te dai mare in propozitii si in demonstratii logice. Din alta perspectiva, poemul tau ar fi simpatic si umoristic. Moldoveneste se zice "Să ridiși un dejit, oricari. Sufletu`-mi s-ar puni și-acum cu botu pi labii." In cheia asta de lectura restul textului capata alte semnificatii, mai putin plicticoase. Parerea mea, Andu
francisc -
Andu, stiu cat de greu este pentru noi, barbatii, sa ne exprimam sentimentele fata de femei, cu atat mai greu fata de barbati. Asadar, te iert, daca te iarta si anna. Cele 2 chei de care amintesti se potrivesc textului, insa, si eu ma gandeam ieri, de ce nu ar merge amandoua odata? Logic, e plicticos sa citesti despre amore, dar poate fi placut, daca privesti in urma, e chiar de tot rasul. Iar previzibilitatea poate fi un aspect al coerentei stilistice, un mod de a permite celuilalt sau doar de a intelege tu insuti mecanismul (psihic) al indragostirii si dezindragostirii. scrisul este, in ac perioada verde a existentei mele terestre, o limpezire. asa ca te intreb care deget ridica iubita la cer? adica, oricare e la fel de misto, nu? multumesc, m-ai veselit de dimineata